Anul trecut, piața de anunțuri imobiliare din București „s-a îmbogățit” cu peste 7.000 de locuințe noi, în timp ce stocul de proprietăti vechi disponibile spre vânzare a depășit 16.000.
Însă în acest an asistăm la anunțarea unor proiecte cu apartamente premium sau chiar începeri de astfel de dezvoltări.
De asemenea, segmentul apartamentelor vechi a înregistrat stabilizarea prețurilor, coroborată cu o rată de absorție în creștere.

Experții imobiliari anunță faptul că anul 2015 este cel mai bun an de după criză pentru piața de anunturi imobiliare. Semnele pozitive trimise de bănci pe piaţa imobiliară prin scăderea dobânzilor, de guvern prin intermediul „Prima casă”, dar și de BNR, au determinat oamenii să revigoreze piaţa de imobile după şase ani de inerţie.
Această revenire și creștere a anunțurilor imobiliare este evidentă din statisticile care au fost capăt de afiş în luna decembrie a anului precedent: în 2014, numărul locuinţelor a crescut până la 7.500 de unităţi în Capitală, conform INS.
De sigur, semne pozitive vin şi de la tranzacţii deja încheiate, care au ajuns anul trecut la 800 de mii, în creștere cu 100 de mii peste nivelul anului 2007 şi în creştere cu 50 de mii în comparație cu 2013.
Dragoş Vîlceanu, preşedintele Asociaţiei Brokerilor Imobiliari din România şi proprietarul Agenţie.Net a declarat optimist pentru Hyperflash: „Suntem pe un trend ascendent al numărului de tranzacţii, la preţuri mult mai mici decât în 2007, dar la preţuri constante faţă de 2013.”
Se preconizează că în 2015 piaţa imobiliară este mult mai competitivă şi mult mai calitativă.
Ce urmează în 2015 pentru piața de anunțuri imobiliare?
Hyperflash vă prezintă câteva trenduri în 2015 pentru piața de anunțuri imobiliare (informații preluate de pe acest website).
1. Vor reveni dezvoltatorii internaționali
2. Stabilitate vizibilă a prețurilor
3. Apartamentele se vor vinde mai repede
4. Băncile își vor curăța portofoliile pline de propietăți executate silit
5. Băncile vor începe să se bată din nou pe clienți
6. Proiecte noi în segmentele mediu și premium
Concluzia acestui articol – 2015 este un an de dezvoltare a jucătorilor din piața imobiliară. De asemenea, extrem de interesantă va fi și piața de anunțuri imobiliare care se va axa mai mult pe promovare online și pe externalizarea marketingului sau a vânzărilor către companii cu experiență.




























