SHARE

Universitatea Hyperion din București beneficiază de 7 proiecte europene cofinanțate din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013.

Aceasta se poate mândri cu un număr impresionant de studenți care fac parte din proiectele europene implementate și anume 2.410. Astfel, în momentul de față Universitatea Hyperion din București este instituția de învățământ superior privată din România care are cei mai mulți studenți beneficiari ai proiectelor europene.

Universitatea încearcă prin aceste granturi să ofere posibilități de pregătire suplimentară studenților de la toate facultățile pe care aceasta le deține. Studenții implicați au parte de nenumărate oportunități, pot să-și îmbogățească cunoștințele practice în întreprinderi simulate create special pentru ei, capătă experiența pe care angajații o cer și reușesc în cele din urmă să-și atingă obiectivul principal: acela de a-și găsi un loc de muncă în domeniul pentru care s-au pregătit ani la rândul.

Programele „Profesioniști în domeniul Artelor și Jurnalismului”, „EURO-CLIO”, „EURO-MANAGER”, „EURO-LEX”, „Să punem în practică teoria!”, „Modelling the New Europe” și „Diplomacy” se vor desfășura timp de 18 luni, perioadă în care cei din echipele de implementare se vor strădui să-i instruiască cât mai bine pe studenții înscriși, astfel încât aceștia din urmă să se integreze cât mai bine și cât mai ușor pe o piață a muncii destul de capricioasă.

„Efectul direct al implicării Universității Hyperion în aceste programe este creșterea finanțării pentru pregătirea fiecărui student, până la cote mult mai ridicate decât în învățământul subvenționat de la bugetul de stat. Fondurile nerambursabile oferite de Uniunea Europeană pentru pregătirea acestor studenți generează dotări la standardele internaționale, servicii de consiliere și orientare în carieră, precum și numeroase oportunități de inserție în activități concrete specifice, cu șanse crescute de succes pe piața muncii. Toate acestea sunt de fapt semnale că Europa ne vrea cât mai bine pregătiți, că se dorește de la noi să furnizăm specialiști cât mai buni, că investițiile în educație trebuie să constituie o prioritate și în țara noastră”, declară rectorul Universității Hyperion, Sever Irin Spânulescu.

Primele 5 proiecte enumerate au Axa Prioritară nr. 2 – „Corelarea învățării pe tot parcursul vieții cu piața muncii”, Domeniul major de intervenție 2.1 „Tranziția de la școală la viața activă”, iar ultimele 2 au Axa Prioritară nr. 1 – „Educația și formarea profesională în sprijinul creșterii economice și dezvoltării societății bazate pe cunoaștere”, Domeniul major de intervenție 1.2 „Calitate în învățământul superior”.

Programul „Profesioniști în domeniul artelor și jurnalismului” are un obiectiv general precis: ca cei 390 de studenți din grupul țintă să dobândească cunoștințe și aptitudini practice prin participarea la stagiile de practică organizate în universitate și în afara acesteia, în scopul accesului mai facil pe piața muncii.

Studenții celor 3 facultăți ale Universității Hyperion vor avea șansa să desfășoare activități specifice domeniului lor de pregătire în cadrul a 4 întreprinderi simulate înființate în Universitatea Hyperion, vor beneficia și de un studio online echipat complet și chiar de consiliere și orientare în carieră. La finalul proiectului, se va realiza un studiu de monitorizare privind gradul de integrare pe piața muncii a studenților.

Obiectivul general al grantului „EURO-CLIO Program de practică pentru studenți în management de patrimoniu istoric, diplomație culturală, turism cultural” îl reprezintă facilitarea tranziției de la școală la viață activă prin intermediul creșterii relevanței educației pentru piața muncii și eficientizării stagiilor de practică pentru 400 de studenți și masteranzi ai specializărilor de Istorie, Științe Politice, Geografie și Jurnalism din Universitatea Hyperion.

Atractivitatea programului de practică constă în faptul că a fost conceput pe baza consultării cu potențialii angajatori în domeniul industriilor culturale, pe de o parte, iar pe de altă parte pe baza așteptărilor și aspirațiilor de carieră ale studenților care doresc alternative la cariera didactică.

Studenții și masteranzii celor 4 specializări ale Universității Hyperion vor primi subvenții de practică de 300 RON, vor beneficia de schimburi de experiență și vizite de studiu la potențiali angajatori, serviciu de consiliere personalizată funcțional (consiliere individuală, consiliere de grup prin Cercuri de educație pentru carieră), li se va pune la dispoziție un  Centru de resurse de practică „EURO-CLIO” amenajat și dotat, care va funcționa complementar cu componentă de Consiliere de carieră EURO-CLIO, și pot câștiga premii în cadrul unul concurs organizat corespunzător.

Proiectul „EURO-MANAGER Program de practică pentru tranziția de la sistemul de educație la viața activă pentru studenți economiști” are ca obiectiv facilitarea tranziției de la școală la viață activă prin creșterea relevanței educației universitare pentru piața muncii și eficientizării stagiilor de practică pentru 400 de studenți economiști și sociologi.

Printre obiectivele specifice ale acestuia, se numără realizarea și consolidarea parteneriatelor între solicitant și instituții publice și private cu profil economic sau sociologie/studii de piață, potențial angajatoare ale absolvenților universității solicitante în vederea facilitării tranziției de la educație la viața activă; eficientizarea stagiilor de practică, prin organizarea, implementarea, monitorizarea, evaluarea stagiilor de practică la potențiali angajatori; oferirea de servicii îmbunătățite de consiliere și orientare de carieră pentru 400 de studenți, consiliere psihologică și suport pentru identificarea unui loc de muncă relevant pentru specializarea absolvită.

Studenții din grupul țintă vor beneficia de vizite de studiu și schimb de experiență la potențiali angajatori, asistență în redactarea CV și scrisoare de motivație,subvenție de 300 ron pentru participarea la programul de practică,concurs cu premii „Investește în cariera ta” – 10 premii de câte 1000 ron acordate și vor participa chiar și la Cercuri de educație pentru carieră.

Acesta își propune să faciliteze tranziția de la școală la viața activă prin creșterea relevanței educației universitare pentru piața muncii și eficientizării stagiilor de practică pentru 400 de studenți ai Facultății de Drept/Științe Juridice.

Ca obiective specifice, echipa de implementare își dorește realizarea și consolidarea parteneriatelor între Solicitant și instituții publice și private cu profil juridic sau sociologie/studii de piață, potențial angajatoare ale absolvenților universității solicitante, în vederea facilitării tranziției de la educație la viața activă, eficientizarea stagiilor de practică, prin organizarea, implementarea, monitorizarea, evaluarea stagiilor de practică la potențiali angajatori, asigurarea serviciilor de consiliere și orientare de carieră pentru 400 de studenți, consiliere psihologică și suport pentru identificarea unui loc de muncă relevant pentru specializarea absolvită, crearea unui Centru de consiliere și practică Euro-Lexși a unui site web actualizat sătpămânal cu toate ofertele de muncă și internship relevante pentru studenții juriști la nivel local, regional, național și al Uniunii Europene.

Precum celelalte proiecte ale Universității Hyperion, și acesta oferă studenților implicați o serie de beneficii: vizite de studiu și schimb de experiență la potențiali angajatori, asistență în redactarea CV și scrisoare de motivație;subvenție de 300 ron pentru participarea la programul de practică;concurs cu premii „Investește în cariera ta” – 10 premii de câte 1000 ron acordate.

Obiectivul general al acestui grant european îl constituie creșterea nivelului de pregătire a studenților prin participarea la stagii de practică în vederea corelării competențelor dobândite în procesul educațional cu cerințele pieței muncii.

Printre beneficiile celor 400 de studenți din grupul țintă al proiectului, se numără: 10 parteneriate naționale dezvoltate cu mediul de afaceri și instituții publice, în vederea îmbunătățirii educației și formării profesionale a studenților; o platformă informatică pentru desfășurarea stagiilor de practică în întreprinderile simulate; stagii de practică în 10 întreprinderi simulate, înființate în cadrul universității; consilierea și orientarea în carieră a studenților în legatură cu oportunitățile de participare la stagiile de practică și cu cele de angajare după finalizarea studiilor.

Proiectul vizează dezvoltarea unui program masteral interdisciplinar în domeniul Guveranței Economice Europene, pentru dezvoltarea calitativă a resurselor umane și a comunicării dintre mediul academic și cel economic, în scopul creșterii gradului de integrare a absolvenților pe piața muncii.

Printre obiectivele specifice ale acestuia, se numără dezvoltarea curriculară a unui program masteral în „Guvernanța Economică Europeană”; crearea și dezvoltarea rețelei „Modelling the New Europe” cu sprijinul actorilor relevanți (universități, mediu de afaceri, autorități publice etc.); promovarea inovării și îmbunătățirea capacității Universității Hyperion din București de a susține dezvoltarea economică și socială; extinderea oportunităților de învățare și asigurarea unor servicii de documentare îmbunătățite pentru studenți.

Cei 210 studenți din grupul țintă vor beneficia de servicii îmbunătățite de documentare și acces la informație prin crearea unei biblioteci virtuale „Modelling the New Europe” și a unui Centru de documentare, bursă în valoare de 500 RON/lună (pentru cei selectați să participare la testarea/validarea curriculei programului masteral) și chiar acreditarea programului masteral Guvernanță Economică Europeană de către A.R.A.C.I.S.

„DIPLOMACY” presupune dezvoltarea unui program masteral interdisciplinar și inovativ la nivel mondial, în domeniul Diplomației Culturale, pentru îmbunătățirea formării de calitate a resurselor umane, dezvoltarea calității comunicării dintre mediul academic și cel privat, îmbunătățirea serviciilor oferite studenților și profesorilor în scopul creșterii gradului de integrare a studenților pe piața muncii, dezvoltarea rutelor flexibile de învățare pe tot parcursul vieții, creșterea accesului la educație și formare prin promovarea rețelelor virtuale.

Ca obiective specifice se menționează oferirea de servicii îmbunătățite pentru studenți prin crearea unui program masteral în Diplomație Culturală; crearea și dezvoltarea rețelei „DIPLOMACY” cu sprijinul actorilor relevanți (universități, mediul de afaceri, autorități publice); promovarea inovării și îmbunătățirea capacității universității solicitante de a susține dezvoltarea economică și socială; extinderea oportunităților de învățare și asigurarea unor servicii de documentare îmbunătățite pentru cei 210 studenți din grupul țintă.

Aceștia din urmă vor beneficia de pregătire care să le asigure cunoștințe de specialitate strict corelate cu necesitățile actuale existente pe piața forței de muncă necesare integrării în unele instituții, cum ar fi:
Ministerul de Externe, Serviciile culturale ale Institutului Cultural Român (ICR),
instituții publice (Muzee, Direcții de patrimoniu). Beneficii există însă și pentru Universitate, cât și pentru angajatori.

Universitatea Hyperion a beneficiat și în anii precedenți de proiecte europene pe care le-a finalizat cu succes. Granturi precum „VEHMED”, „Stagii de pregătire competitive în domeniul T.I.C.” sau „J.OB.S.” au oferit un plus de cunoștințe și pregătire studenților din mai multe generații.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY