SHARE

Ministerul Finanțelor Publice (MFP) va fi comasat cu cel al Bugetului, urmând să fie condus de Darius Vâlcov, actualul ministru delegat pentru Buget.

Ioana Petrescu (34 de ani) a fost numită în septembrie în 2013 consilier al premierului Ponta pe probleme fiscale. Fostul ministru deține un doctorat la Harvard și este profesoară de economie la Facultatea de Politici Publice de la Universitatea Maryland.

Din postura de consilier a publicat o serie de editoriale în Ziarul Financiar. I se mai spunea şi „ministrul usturoi” după ce a scris cum evaziunea fiscală forțează o bătrânică să vândă usturoi în piața, având pensia foarte mică.

Ea a devenit șefa portofoliului de Finanțe în luna martie a anului curent.

La acea dată, premierul Ponta a precizat că punerea în funcție a lui Petrescu este o provocare pe care și-o asumă.

În timpul mandatului său s-a remarcat prin nenumăratele gafe publice, culminând cu discuția cu președintele Traian Băsescu pe tema reducerii CAS și impactul acestei măsuri asupra faimosului MTO (obiectivul bugetar pe termen mediu).

Petrescu a mai făcut valuri cu declarația conform căreia nu este treaba Guvernului să creeze locuri de muncă.

Fostul ministru l-a contrazis pe premierul Ponta în cazul introducerii supra-accizei pe combustibili în aprilie. Deşi premierul a spus că banii din acciză vor fi folosiți pentru construcția de noi drumuri, Petrescu a declarat că banii vor fi folosiți pentru plata pensiilor și salariilor.

De asemenea, în urmă cu o lună, Ioana Petrescu spunea că o aşteaptă în Statele Unite ale Americii un loc de muncă plătit cu 100.000 de dolari pe an. Însă, întrebată dacă este mulţumită de salariul de ministru al Finanţelor, Petrescu a spus că este mulţumită de ceea ce poate să realizeze aici (potrivit adevarul.ro).

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY