SHARE

Aleksandr Dughin, consilier al preşedintelui Dumei de Stat, apropiat al lui Vladimir Putin, și membru al partidului Rusia Unită a propus crearea unui „imperiu eurasiatic” dominat de Rusia.

Tratatul privind constituirea Uniunii Economice Eurasiatice a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2015. Noua organizaţie internaţională include Rusia, Armenia, Belarus şi Kazahstan, Kîrgîzstanul urmând să adere în mai.

„Este necesar un imperiu eurasiatic care să contracareze influenţa Occidentului nihilist”, a spus Dugin. Acesta a mai afirmat că „într-o lume globalizată, este necesar să fie apărate identităţile culturale ale indivizilor, reduşi până acum la fluxuri migratorii”. Prin „imperiul eurasiatic” se vorbește despre o „nouă ordine mondială” caracterizată de bipolaritate. Aceasta bipolaritate este reprezentată pe de o parte de SUA si Europa Occidentală, conduse de Germania, iar pe de alta parte de Uniunea Eurasiatică, condusă de Rusia.

În percepţia sa despre viitorul Europei, Dughin a spus că anticipează sfârşitul statelor-naţiuni, precizând că ţări precum România, Ungaria, Serbia, Slovacia şi Austria ar putea fi înglobate într-un „imperiu eurasiatic”.

 

Foto: gandul.info

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY