Sport

Simona Halep, eliminată în semifinale la turneul de la Sydney

Simona Halep nu a reuşit să câştige meciul din semifinalele turneului de la Sydney jucat în compania Svetlanei Kuznetsova.

Românca a pierdut în trei seturi, scor 7-6, 4-6, 6-3 după un meci lung de două ore şi 45 de minute.

halep 2

Partida a continuat de la scorul de 5-4 pentru Halep în primul set, după ce a fost întreruptă joi din cauza ploii.

În urma victoriei rusoaicei scorul la general dintre cele două este egal, 3-3.

Românca, principala favorită a competiției, nu a reuşit să-i ţină piept adversarei din Rusia, părăsind astfel turneul de la Sydney dotat cu premii in valoare de 687.900 dolari, conform DigiSport.

Pentru participarea sa până în această fază a competiţiei, Halep va primi un cec de 36.600 de dolari, dar şi 185 de puncte WTA.

Finala turneului de la Sydney se va disputa între Svetlana Kuznetsova şi Monica Puig.

La conferinţa de presă de la finalul jocului, Simona Halep nu a părut dezamăgită de scor, ba din contră, era mulţumită pentru că nu a simţit dureri la tendonul lui Achile, aşa cum s-a întâmplat la turneul de la Brisbane de unde s-a şi retras.

“Sunt foarte fericită că astăzi n-am mai simțit nicio durere la tendon”, a spus Halep, informeză DigiSport.

Acesta a recunoscut jocul mai bun al advesarei, considerând că a fost un meci corect pe care rusoaica l-a câştigat pe merit.

“Tot creditul pentru ea. A jucat foarte bine astăzi, un joc solid, cu mult topspin. Eu am încercat să-mi fac jocul meu. Am încercat să am o evoluție bună aici, înainte de Melbourne.

Sunt bine, cred că am jucat destul de bine. Doar că n-am rămas concentrată la fiecare punct, așa că nu e chiar atât de rău. Nu sunt foarte tristă pentru că am pierdut, sunt doar puțin dezamăgită. Sunt însă fericită că fizic am putut să joc aici și că au fost trei meciuri”, a adăugat Simona Halep.

De duminică tenismena va apărea pe tabloul primului turneu de Grand Slam al anului, Australian Open.

Primul meci îl va disputa în compania unei jucătoare venită din calificări. Irina Begu o va întâlni pe Larsson, Alexandra Dulgheru pe Sanders, Monica Niculescu pe Teliana Pereira, iar Andreea Mitu va juca cu Julia Goerges, scrie Sport.ro.

Cele mai citite

Platforma Hyperflash a fost creată în anul 2010 ca urmare a implementării proiectului european JOBS – Jurnalismul Ocupație în Beneficiul Societății – POSDRU 60881.

Copyright © 2010 Hyperflash.ro | 2021

To Top