Cultural

Ne-a părăsit celebrul critic și istoric de artă RUXANDRA GAROFEANU…

RUXANDRA GAROFEANU s-a născut la 9 martie 1944, la București.

A absolvit Liceul Zoya Kosmodemyanskaya, iar apoi a studiat Istoria și Teoria Artei la Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu. Și-a început cariera de critic și istoric de artă în 1966 la radio, iar în anul 1972 a devenit realizator de program de cultură și artă în Televiziunea Romănă.

În anii 80, după ce din grila de programe a TVR a dispărut orice program cu specific cultural, RUXANDRA GAROFEANU reușește totuși să realizeze o rubrică de arte vizuale în cadrul emisiunilor de weekend ,, Album Duminical ” .

După 1989 devine curator de expoziții și director al Casei de Licitații ArtMark. În anul 2011 primește premiul ,, Margareta Steriadi ” pentru creație muzeografică și plastică, iar în anul 2016 devine membru în Consiliul de Administrație al TVR. Din anul 2017 a fost Președinte al Fundației ArtSociety.

În anul 2000, a realizat pentru TVR emisiunea-magazin TOTUL LA VEDERE , proiect îndrăzneț, despre care RUXANDRA GAROFEANU , producătorul și realizatorul acestui program, spunea:

,, Va fi o emisiune nonconformistă și protestatară, care iși propune să arate multă artă contemporană, să arate acele lucruri și aspecte culturale care nu au putut fi văzute pînă acum pe nici o altă cale, care va aborda probleme-cheie pentru societate și cultură sfîrșitului de mileniu. Ceea ce ne-am propus să realizeze a fost și este «desprăfuirea» emisiunilor culturale televizate și punerea degetului pe rana în cultură. Vom încerca să aducem în prim plan alte lucruri, să încurajăm ceea ce trebuie, dar și să critică acolo unde este necesar.

Observator Cultural, 10/10/2000

A fost un personaj unic, sensibilă și elegantă, cunoscută drept un reper vertical de probă profesională și de necontestat în domeniul artelor vizuale. Vor lipsi din peisajul critic, opiniile și argumentul fără echivoc cu care RUXANDRA GAROFEANU înțelegea să-și susțină punctul de vedere .

Sa stins din viață la 17 ianuarie 2021, la 76 de ani.

 

Sursă FOTO: modernism.ro

Ne-a părăsit celebrul critic și istoric de artă RUXANDRA GAROFEANU…

Cele mai citite

Platforma Hyperflash a fost creată în anul 2010 ca urmare a implementării proiectului european JOBS – Jurnalismul Ocupație în Beneficiul Societății – POSDRU 60881.

Copyright © 2010 Hyperflash.ro | 2021

To Top