Persoanele care au împlinit deja vârsta de 18 ani şi deţin bonuri fiscale care atestă cumpărarea de bunuri sau servicii în ţară vor putea participa, din iulie, la „Loteria bonurilor fiscale”.
Extragerile vor fi organizate de Loteria Română şi sunt publice. Această măsură este văzută de Guvern ca măsură pentru combaterea evaziunii fiscale şi reducerea economiei subterane.
Premiile vor fi revendicate prin depunerea bonului fiscal câştigător, în original, la orice unitate teritorială a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), alături de copia actului de identitate sau a paşaportului titularului bonului şi de o declaraţie al cărei model va fi aprobat prin ordin al ministrului Finanţelor, până la 30 aprilie 2015, iar valoarea fiecărui premiu va fi de 1.200 de lei.
Loteria va fi organizată lunar, în prima duminică după data de 15 a fiecărei luni, şi va consta în extragerea aleatorie de numere, respectiv un număr cuprins în intervalul dintre 1 şi 999 şi o dată calendaristică reprezentând ziua emiterii bonului fiscal.
„În domeniul comerţului cu amănuntul şi al serviciilor prestate direct către populaţie, există un nivel ridicat de evaziune fiscală, una din modalităţile concrete de eludare a plăţii impozitelor şi taxelor datorate statului, fiind neemiterea bonurilor fiscale de către operatorii economici care au această obligaţie. În acest context, apare ca bine-venit un mijloc suplimentar, în sprijinul unei mai bune colectări a veniturilor bugetare, mijloc bazat pe cointeresarea, implicarea şi responsabilizarea cetăţenilor, ca beneficiari direcţi ai serviciilor sociale”, consideră Executivul.
Sursa: mediafax.ro
Foto: observatorulph.ro



























