Bună ziua!
Astăzi vom trata un subiect pe cât de răspândit, pe atât de tabu pentru societatea noastră contemporană, şi anume actele de hoţie, în special găinăriile.
Hoţii pot fi împărţiţi în trei categorii, după criteriul contextual, ideologic sau financiar în care se plasează.
Prima categorie se referă la actele de însuşire a unor bunuri cu o valoare ridicată, aşa numitele jafuri. Principala caracteristică a acestei categorii de hoţie este valoarea ridicată a bunurilor însuşite abuziv de diverşi indivizi. Aceştia dispun de o situaţie financiară ridicată de cele mai multe ori, furtul având drept scop rotunjirea sumelor de bani de care dispun deja. Principala cauză a jafurilor este caracterul voluntar al actelor comise, neforţate de vreun context nefavorabil financiar.
Într-a doua categorie intră găinăriile, consecinţă a plasării individului într-un context total nefavorabil din punct de vedere economic, mai precis, omu’ este împins mai mult sau mai puţin voluntar să recurgă la hoţii pentru a supravieţui.
A treia categorie face referire la caracterul patologic al actului ilicit prezentat, cunoscut de altfel drept cleptomanie, manie caracteristică prin impulsul de a-și însuși prin furt bunuri străine fără a avea nevoie de ele și fără a urmări vreun profit material.
Ţin să precizez că axa ideologică care se vrea urmată în această prelegere face referire la hoţiile de tip găinării. Ştim cu toţii că, deşi fiind catalogate drept hoţii prin caracterul lor ilicit dar doar din punct de vedere moral din păcate, marile tunuri economice sunt cunoscute şi acoperite prin diverse portiţe legislative ca intrând sub oblănduirea activităţii de business, ceea ce e trist şi nesănătos pentru mediul social.
Găinăriile sunt fapte considerate evident ilicite, activităţi de însuşire a unor bunuri cu o valoare scăzută, având de cele mai multe ori ca scop îndreptarea condiţiei sociale precare a făptaşului.
Cu precizarea că ideile expuse aici nu vin sub nicio formă în apărarea activităţilor cu caracter ilicit, găinăriile au de cele mai multe ori cauze justificate de mai mulţi factori care gravitează în jurul unui factor declanşator.
Dă-mi un milion să vezi dacă mă mai atrag găinăriile
O cercetare succintă asupra cauzelor care conduc la înfăptuirea actelor de tip găinărie relevă o serie de factori declanşatori precum: lipsa banilor, lipsa educaţiei (fie că vorbim de cei „şapte ani de acasă” ori de nefrecventarea sistemului de învăţământ), nesiguranţa inoculată de mediul social, imposibilitatea accederii sau accesul greoi la un loc de muncă, şi acesta remunerat de cele mai multe ori necorespunzător.
Observăm deci că există o serie de cauze care, direct sau indirect, aplică presiune şi îngustează foarte mult spaţiul de mişcare pentru individ, îi limitează orizonturile şi oportunităţile pentru a beneficia de o creştere individuală şi socială sănătoasă, conformă cu ceea ce defineşte o viaţă bună.
Am precizat mai sus cauzele pentru care un om poate să ajungă să îşi rişte libertatea şi aşa constransă, de asemenea, faptul că toate aceste cauze sunt generate de ceva sau cineva. Ei bine, aici survine rolul statului, recunoscut fără tăgadă ca fiind nucleul fundamental al sistemului social contemporan.
Studii efectuate în diverse oraşe din Europa şi nu numai au relevat o proportionalitate directă între calitatea vieţii şi predispoziţia oamenilor de a pica în delicvenţă. Altfel spus, un mediu social precar determină creşterea activităţilor ilicite.
O conducere statală sănătoasă are rol de administrator al societăţii. Din moment ce entitatea de conducere statală prezintă lacune în gestionarea rolului care îi este atribuit, intervin disfuncţii în dreptul fiecărui nivel al societăţii. Pătura socială care suferă cel mai mult de pe urma unei proaste gestionări statale este aceea cea mai de jos, cea care este de asemenea văzută ca principalul mediu declanşator pentru o serie de activităţi cu caracter delicvent, printre care şi găinăriile.
Aşadar, ca urmare a deducţiilor prezentate, putem conchide că statul, ca instituţie responsabilă cu buna funcţionare a societăţii, este indirect responsabil pentru apariţia şi dezvoltarea delicvenţei. De asemenea, un rol important al conducerii statale este acela de exemplu pentru locuitorii pe care îi are în oblănduire. Toate acţiunile înfăptuite de stat se răsfrâng în jos, spre păturile inferioare, provocând nu numai schimbări comportamentale la nivel perceptiv, dar şi schimbări de ordin material, la fel de determinante pentru comportament, fie el individual sau colectiv.
Aceste acţiuni conduc inevitabil spre două direcţii distincte: una bună, constructivă, determinând schimbări sociale pozitive, ori o direcţie distructivă, concretizată prin scăderea activismului social şi creşterea nivelului de delicvenţă în rândul populaţiei.
N.B. Privarea de libertate ca pedeapsă pentru găinării nu va reprezenta niciodată o soluţie viabilă. Dată fiind sărăcia ca principal factor pentru dezvoltarea acestui tip de comportament delicvent, o soluţie benefică ar fi implicarea statului in rezolvarea acestor probleme, prin dezvoltarea unor programe la nivel naţional, menite să informeze oamenii asupra necesităţii educaţiei ca bază pentru o dezvoltare socială sănătoasă. De asemenea, impulsionarea investitorilor prin crearea unor avantaje (fiscale de exmplu) pentru crearea de noi locuri de muncă, implementarea unor programe de educaţie civică şi multe alte proiecte asemănătoare ar putea constitui puncte de pornire spre îndreptarea acestei situaţii. Cel puţin vor prezenta rezultate net superioare faţă de metoda utilizată în acest moment, condamnarea la detenţie.
