Au trecut 16 ani de când Dinamo își plânge căpitanul. Ziua de 5 octombrie va rămâne pe veci cea mai tristă din istoria echipei din Ștefan Cel Mare.
Cătălin Hîldan, jucător emblemă al clubului dinamovist, pleca dintre noi în 2000, în urma unui atac de cord în timpul meciului amical dintre Dinamo și Oltenița.
Hîldan iubea cel mai mult fotbal, pasiune pentru care și-a dat viața.
Dorința de luptă, determinarea cu care intra în teren, sângele roșu-alb ce-i curgea prin vene, sunt doar câteva dintre lucrurile ce i-au impresionat din prima clipă pe suporterii lui Dinamo.
Hîldan era un caracter aparte, un prieten devotat și un fotbalist model. Se mândrea că îmbracă tricoul roșu și lupta până în ultima clipă, așa cum s-a și întâmplat.
Trecerea în neființă a celui supranumit Unicul Căpitan a adus multă suferință și durere la echipă.
Chiar dacă anii au trecut, spiritul de învingător al lui Hîldan nu a fost uitat niciodată.
Fotbalistul a devenit simbolul echipei dinamoviste. Suporterii i-au dedicat o peluză, i-au compus imnuri și cântece de galerie, iar în semn de maximă prețuire, tricoul cu numărul 11, purtat de el, a fost retras din uz.
Cătălin Hîldan va fi mereu sinonim cu Dinamo, cu gloria, cu pasiunea și cu frumosul. Împreună cu Patrick Ekeng, ei vor fi exemplul iubirii celei mai de preț. Al prețuirii. Și al binelui.
