Companii

Noutatea WhatsApp: În curând vom putea fi urmăriţi în timp real

Utilizatorii aplicaţiei WhatsApp vor avea posibilitatea sa îşi transmită poziţia georgrafică în timp real. Aplicaţia numită “location sharing” poate fi folosită cu ajutorul activării GPS-ului şi a conectării la internet.

În prezent, utilizatorii WhatsApp puteau distribui locaţia în care se aflau, fără a putea însă să fie urmăriţi in timp real de alţi utilizatori. Noua facilitate va funcţiona în timp real, iar cei cărora le este transmisă poziţia vor putea să-l urmărească pe o hartă, în timp ce se deplasează, pe cel care a iniţiat această funcţie.

Noua aplicaţie vine în ajutorul părinţilor care au nevoie să îşi urmărească copii minori. Cei din urmă le pot transmite poziţia geografică în timp real părinţilor, pentru ca aceştia din urmă să ştie unde se află şi unde se îndreaptă.

Transmiterea poziţiei poate fi realizată apăsând butonul de ataşamente şi alegând opţiunea Location, iar apoi Share Live Location. Cel care iniţiază această opţiune poate o alege un interval de timp pentru care se face transmiterea în timp real a poziţiei. Poate fi vorba de 15 minute, o oră sau o opt ore şi, de asemenea, există posibilitatea opririi în orice moment.

Transmiterea poziţiei în timp real este posibilă atât individual, cât şi pentru grupuri. Orice membru al unui grup îşi poate partaja poziţia astfel încât fiecare utilizator să vadă unde se află ceilalţi participanţi şi să transmită în acelaşi timp propria poziţie.

Ca orice informaţie trimisă şi primită prin intermediul WhatsApp, partajarea poziţiei geografice este criptată, astfel încât interceptarea acesteia, deşi nu este imposibilă, nu se află nici la îndemâna oricui, transmite Capital.

WhatsApp nu este prima aplicaţie care oferă o facilitate de acest gen. Facebook Messenger, Google Maps sau iMessage deţin deja funcţii similare.

sursa foto

Cele mai citite

Platforma Hyperflash a fost creată în anul 2010 ca urmare a implementării proiectului european JOBS – Jurnalismul Ocupație în Beneficiul Societății – POSDRU 60881.

Copyright © 2010 Hyperflash.ro | 2021

To Top