Seriale

Riverdale revine: mai dramatic, mai misterios și mai întunecat ca oricând

,,Povestea noastră continuă. Jubileul primarului ar fi trebuit să schimbe tot. Să fie un nou început. Dar, când ne-am trezit a doua zi, Riverdale era încă, în străfunduri, un oraș bântuit. Între timp, Archie Andrews, care nici nu și-a luat încă permisul de conducere, conduce chiar acum în zigzag pe străzile din Riverdale, încercând să întreacă moartea. De regulă, nu cred în minuni. Dar a fost o minune că Archie a ajuns cu tatăl lui la spital fără să distrugă camioneta.” – Jughead Jones

Ce toamnă bogată avem anul acesta, cel puțin dacă este să aruncăm o privire la serialele noi care se lansează în această perioadă, dar și la cele mai vechi care par să revină în forță cu noi sezoane, noi personaje și noi intrigi care mai de care mai întortochiate și neașteptate. Iar unul dintre aceste seriale care a dat startul în forță sezonului doi este desigur Riverdale, care a reușit să lase o grămadă de întrebări fără răspuns la finalul primului sezon. Și din câte se pare cei care au sperat că vor primi în sfârșit lămuriri,  mai au de așteptat, pentru că noi mistere iau naștere în Riverdale,  care în mod clar nu mai este un oraș sigur. 

Tocmai de aceea cei mai înfocați fani au început să își imagineze o mulțime de scenarii și să lanseze o mulțime de teorii în spațiul virtual. Iar dacă ținem cont de ceea ce s-a întâmplat până acum, Riverdale, nu  și-a arătat nici pe jumătate partea întunecată. Mai mult decât atât, o nouă crimă a intrat în atenția tuturor, așa că lucrurile amenință să  devină din nou tensionate și misterioase.

Astfel că, existența tuturor este dată peste cap. Iar primul care trebuie să înfrunte aceste schimbări bruște este desigur Archie, care este pus în fața unor situații care îl vor forța să își depășească limitele, dar și să încerce să își stăpânească proprii demoni care se luptă să iasă la suprafață. Însă Archie nu este singurul afectat de aceste schimbări, prietenii lui fiind de asemenea prinși în acest joc de domino. 

În timp ce Veronica trebuie să accepte reîntoarcerea tatălui, dar și să înțeleagă cât de tare îi schimbă această apariție viața, Betty este ocupată cu rezolvarea noilor mistere, dar și să își țină sub control partea întunecată care pare gata să preia controlul. Jughead trebuie să găsească o modalitate prin care să își scape tatăl din pușcărie, dar și să afle care este modul în care acționează banda Șerpilor, al cărui membru tocmai a devenit, și Cheryl pare că a luat-o complet razna de când a aflat cine i-a omorât fratele. 

Dacă primul sezon a părut plin de dramă și mister, în mod clar sezonul doi duce totul la un alt nivel, făcând lucrurile să devină mai întunecate, mai misterioase, mai dramatice și mai complexe decât au fost până acum. 

Sursă foto

 

Cele mai citite

Platforma Hyperflash a fost creată în anul 2010 ca urmare a implementării proiectului european JOBS – Jurnalismul Ocupație în Beneficiul Societății – POSDRU 60881.

Copyright © 2010 Hyperflash.ro | 2021

To Top