După succesul de care s-au bucurat în 2014, la Festivalul Summer Well, membrii trupei de rock alternativ, Placebo se întorc în România.
Aceștia vor susține un concert special la Arenele Romane, cu ocazia a 20 de ani de activitate. Potrivit infomusic.ro, solistul trupei, Brian Molko a declarat: „ să zicem că setlistul va cuprinde piese pe care am jurat că nu o să le mai cântăm vreodată. Fanii au fost foarte răbdători cu noi din moment ce nu am cântat decât rareori cele mai de success materiale ale noastre, astfel că am decis să le oferim ceea ce vor să audă. Aniversarea a 20 de ani reprezintă momentul perfect pentru asta. Turneul este dedicat fanilor noștri, dar este o șansă și pentru noi să ne revizuim începuturile. Deci, dacă vreți să ne vedeți cântând „Pure Morning” sau „Nancy Boy”, piese pe care nu le-am mai interpretat de aproape 10 ani și s-ar putea nici să nu o mai facem în viitor, vă așteptăm la concert.”
Autor: Andreea Corina Chiriac
