Universitatea Hyperion a lansat proiectul „EURO-CLIO”

mini-_MG_7206
Share-ul tău contează ► Share on Facebook0Tweet about this on Twitter0Share on Google+0Share on LinkedIn0Pin on Pinterest0

Universitatea Hyperion din București a lansat miercuri, 21 mai 2014, începând cu ora 13:00, „EURO-CLIO Program de practică pentru studenți în management de patrimoniu istoric, diplomație culturală, turism cultural” – proiect european pentru studenții și masteranzii specializărilor de Istorie, Geografie, Științe Politice și Jurnalism. Evenimentul de lansare a proiectului a avut loc în Corpul B al Universității Hyperion, Etaj 3, Amfiteatrul 3.2.

La conferința de lansare a proiectului au participat rectorul Universității Hyperion – prof. univ. dr. Sever Irin SPÂNULESCU, managerul proiectului – prof. univ. dr. Ștefan PĂUN, coordonatorul general de practică – dr. Bogdan-Lucian JORA, lect. univ. dr. Florin GRECU, reprezentantul Asociației Poliedra România (partener al Universității Hyperion) – dr. Andrea Menna, mai multe cadre didactice ale Universității Hyperion și studenți de la cele 4 specializări, vizați de acest proiect.

Managerul proiectului, Ștefan Păun, le-a prezentat invitaților proiectul pe care-l coordonează, care sunt avantajele acestuia și cum contribuie proiectul la pregătirea studenților.

Domnului Bogdan-Lucian Jora i-a revenit sarcina de a le spune participanților care sunt beneficiile aduse de participarea la practică în cadrul unor proiecte finanțate din fonduri structurale și de coeziune, iar lectorul univ. dr. Florin Grecu a subliniat importanța practicii pentru studenții de la Istorie, Geografie, Științe Politice și Jurnalism, pentru asigurarea tranziției la viața activă.

Dr. Andrea Menna a împărtășit studenților din experiența sa de-a lungul anilor în implementarea proiectelor europene și a enumerat câteva oportunități existente pentru studenții participanți la proiect pe piața europeană.

La intrarea în sala conferinței, participanții au primit mapa proiectului în care s-au regăsit toate materialele de informare corespunzătoare (broșură, pliant, flyer, calendar, pix).

Obiectivul general al grantului „EURO-CLIO Program de practică pentru studenți în management de patrimoniu istoric, diplomație culturală, turism cultural” îl reprezintă facilitarea tranziției de la școală la viață activă prin intermediul creșterii relevanței educației pentru piața muncii și eficientizării stagiilor de practică pentru 400 de studenți și masteranzi ai specializărilor de Istorie, Științe Politice, Geografie și Jurnalism din Universitatea Hyperion.

Atractivitatea programului de practică constă în faptul că a fost conceput pe baza consultării cu potențialii angajatori în domeniul industriilor culturale, pe de o parte, iar pe de altă parte pe baza așteptărilor și aspirațiilor de carieră ale studenților care doresc alternative la cariera didactică.

Studenții și masteranzii celor 4 specializări ale Universității Hyperion vor primi subvenții de practică de 300 RON, vor beneficia de schimburi de experiență și vizite de studiu la potențiali angajatori, serviciu de consiliere personalizată funcțional (consiliere individuală, consiliere de grup prin Cercuri de educație pentru carieră), li se va pune la dispoziție un  Centru de resurse de practică „EURO-CLIO” amenajat și dotat, care va funcționa complementar cu componentă de Consiliere de carieră EURO-CLIO, și pot câștiga premii în cadrul unul concurs organizat corespunzător.

După prezentarea proiectului, a avut loc o masă festivă la care au participat toți cei veniți la evenimentul de lansare a „EURO-CLIO”.

„EURO-CLIO Program de practică pentru studenți în management de patrimoniu istoric, diplomație culturală, turism cultural”, proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa Prioritară nr. 2 „Corelarea învățării pe tot parcursul vieții cu piața muncii”; Domeniul major de intervenție 2.1 „Tranziția de la școală la viața activă”, Contract POSDRU/161/2.1/G/136979, va dura 18 luni și reprezintă unul dintre cele 7 granturi europene de care Universitatea Hyperion beneficiază în prezent.

Imagini de la conferința de lansare găsiți în albumul foto Conferința de lansare a proiectului european „EURO-CLIO”.

Share-ul tău contează ► Share on Facebook0Tweet about this on Twitter0Share on Google+0Share on LinkedIn0Pin on Pinterest0

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Current ye@r *