Klaus Iohannis, prim-vicepreședintele demisionar al Partidului Național Liberal și-a anunțat, miercuri 28 mai, decizia de a candida pentru președinția partidului, la Congresul extraordinar.
Acesta a declarat, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, susținută la Sibiu, că această decizie a venit din „dorința de a face un lucru bun în fruntea PNL”. Iohannis a mai adăugat că speră ca acest lucru să nu surprindă pe nimeni.
Întrebat, în cadrul conferinței, dacă are încredere în câștigarea acesei curse, acesta a răspuns că „are mentalitate de învingător” adăugând că nu ar candida dacă nu ar considera că are șanse bune de câștig.
„Ar fi o prostie, pentru un politician, să intre într-o cursă pe care știe că o pierde” a mai adăugat Iohannis.
Klaus Iohannis și-a anunțat, miercuri, intenția de a candida pentru funcția de președinte al PNL și a cerut, și primit derogare de vechime pentru a putea candida.
Președintele demisionar PNL, Crin Antonescu, a anunțat, tot miercuri, că nu va mai candida pentru președinția partidului și că susține candidatura lui Klaus Iohannis.
Congresul extraordinar al PNL va avea loc în perioada 28-29 iunie, la București, urmând ca la forul suprem să participe 1550 de delegați.
foto: agenda.ro



















