Se spune că timpul ne poate vindeca rănile. Dar cum ar putea timpul să te facă să îți uiți copilul, pe care îl aștepți de atâta timp ? Speranța moare ultima pentru părinții care își așteaptă copiii să se întoarcă nevătămați înapoi la casele lor.
Peste 3000 de copii dispar, anual, din România. Acești copii devin, cu timpul, niște simple dosare prăfuite în arhivele poliției. Lipsa de personal dar și de experiență nu dau o certitudine acestor cazuri. Vorbim și de cazuri foarte vechi, unde persoanele din fotografii nu ar mai putea fi recunoscute astăzi. Detaliile se regăsesc pe site-ul poliției, însă nu sunt reînnoite.
Unii copii se pierd, sunt răpiți, ajung pe mâna traficanților de droguri, iar alții fug de unii singuri din centrele de plasament. Copiii fug uneori și datorită situației precare din propriile locuințe. Aceștia pot ajunge în situații nefavorabile cum ar fi traficul de persoane sau organe, iar unii dintre ei mor. 
Există o soluție?
În America, dacă un copil dispare și nu apare pe o perioadă lungă de timp, fotografia sa este îmbătrânită facial pentru a-l putea recunoaște. Nu mai vorbim de căutări.
În România, nu există o lege privind căutarea persoanelor după 24 de ore. Potrivit specialiștilor căutarea ar trebui să înceapă imediat. Apariția mai multor persoane la locul dispariției ar duce la distrugerea probelor și mirosurilor detectate de câinii de salvare.
”Alerta răpire copil” a fost un mecanism introdus în 2011, costurile fiind de 300.000 de euro. Mesajele legate de dispariții ar fi apărut repetat prin gări și pe telefoane, la fiecare jumătate de oră. Însă nu a fost dusă la bun sfârșit. În aceași situație aflându-se și numărul destinat special pentru informații în legătură cu persoanele dispărute, 116.000.
Emisiunea „Dispăruți fără urmă” realizată de Rafael Udriște prezintă astfel de cazuri, în speranța concluzionării lor. Prezentarea probelor, intervievarea martorilor dar și prezentarea înregistrărilor face parte din ancheta realizată de Udriște.
Surse Foto: iecriminaldefense.com. libertatea.ro
