Te-ai gândit vreodată să combini o plimbare plăcută pe Calea Victoriei cu un minunat spectacol de circ?
Circul Metropolitan București a oferit, sâmbăta 21 august 2021, o paradă cu aproape 60 de acrobați.
Sute de copii și nu numai, au participat în calitate de spectatori la parada care le-a adus bucurie, culoare și momente inedite, în weekend-ul tocmai încheiat.
Traseul a început de la Casa Filipescu-Cesianu și a continuat până la Bulevardul Elisabeta. Parada a culminat cu un mic spectacol în care fiecare acrobat a bucurat ochii bucureștenilor cu abilitățile sale. Au fost reprezentații de hula hoop, cu trucuri, măciuci, acrobatii, dans, baloane colorate și multe alte momente comice.
Printre acrobați, pata de culoare a paradei a fost dată de oamenii cu picioroange, tarantule gonflabile și papagalul care a însoțit amfitrionul paradei.
Micii actori de la Opera Comică pentru Copii au deschis apariția celor de la circ. La eveniment a fost prezentă alături de aceștia, doamna Felicia Filip, Directorul general al acestei instituții.
Spre bucuria tuturor, reprezentațiile circului pot fi revăzute în Parcul Izvor în fiecare sâmbătă și duminică .
Evenimentul a facut parte din programul Primăriei Municipiului București, #străzideschise, care va aduce și alte momente de bucurie pe Calea Victoriei, până spre sfârșitul lunii septembrie.
sursă foto: arhivă personală