Sport

Sfertul româncelor a fost caștigat de Simona Halep

123141România ar fi avut sigur o reprezentantă în semifinalele turneului de la Roma indiferent de cine ar fi fost câștigătoare. Simona Halep și Alexandra Dulgheru s-au întâlnit astăzi în sferturile turneului italian, unde Simona s-a impus fără probleme cu 6-1, 6-0 în mai puțin de o oră.

Halep a trecut joi de sora numărului unu mondial, Venus Williams, cu 6-2, 6-1, nelăsându-i nicio șansă americancei. A fost prima victorie împotriva ei, după înfrângerile suferite la Roma și Madrid, în primul tur în 2012 și în sferturi la Tokyo în 2013.

De cealaltă parte, Alexandra Dulgheru, numărul 72 WTA s-a impus în optimi cu 6-4, 6-3 în fața Ekaterinei Makarova, locul 8 WTA.

Odată cu această calificare în semifinale, Halep și-a depășit performanța de anul trecut, când a trebuit să renunțe în optimi din cauza unei accidentări. Până acum, în cadrul turneului, și-a asigurat 99.870 de euro și 350 de puncte WTA, iar Dulgheru 46.000 de euro și 220 de puncte în clasamentul mondial.

A fost prima dată când s-au mai întâlnit față în față într-un meci oficial de când joacă în circuitul internaținal la acest nivel. Singurele confruntări au mai fost pe vremea junioratului.

Irina Begu, locul 31 WTA, a treia româncă care a participat la acest turneu, a fost oprită din drumul spre sferturile de finală de Azarenka, numărul 29 WTA cu scorul de 4-6, 7-5, 1-6.

Foto: știridesport.ro

Cele mai citite

Platforma Hyperflash a fost creată în anul 2010 ca urmare a implementării proiectului european JOBS – Jurnalismul Ocupație în Beneficiul Societății – POSDRU 60881.

Copyright © 2010 Hyperflash.ro | 2021

To Top