După mai bine de un an în care sălile de spectacol au fost închise, cu scurte și timide încercări de revenire la normalul dinaintea debutului pandemiei de COVID19 (martie 2020), s-a propus un experiment care va debuta vineri 14 mai 2021, în căteva instituții de cultură din București și Cluj-Napoca.
Astfel, vineri 14 mai 2021,la Opera Națională din București, sub bagheta dirijorală a Iui Tiberiu Soare și a maestrului de cor Daniel Jinga, cu participarea Corului și a Orchestrei Operei Naționale, va avea loc Spectacolul de Gală ”LIBERA MUSICA”, cu începere de la orele 19.00. Actorul Mircea Rusu, Director artistic al Teatrului Național București, va fi amfitrionul acestui spectacol-pilot. Evenimentul, la care sunt așteptate în jur de 700 de persoane, se va încheia la orele 21.00. Se presupune însă că în Sala Mare a Operei Naționale București vor fi prezente vineri seara aproximativ 900 de persoane, luând în considerare pe lângă spectatori, și membrii echipelor tehnice și jurnaliști prezenți la eveniment.
Managerul interimar al Operei Naționale București, Daniel Jinga, a precizat într-o conferință de presă organizată miercuri, că ”evenimentul nu este un spectacol discriminatoriu ci este un experiment”. Acesta a mai spus că ”instituția pe care o conduce recomandă, în general, publicului să se vaccineze” și că ”stagiunea nu este gândită discriminatoriu”, titrează hotnews.ro
Spectacolul de Gală ”Libera Musica” de la ONB va fi reluat sămbătă 16 mai 2021, cu începere de la orele 19.00. La această reprezentație sunt așteptate aproximativ 1000 de persoane.
”DINEU CU PROȘTI”, de Francis Veber, regia Ion Caramitru, scenografia Florilena Popescu Fărcășanu, este spectacolul pe care Teatrul Național București l-a programat pentru evenimentul-pilot de sâmbăta seara, 15 mai 2021, orele 19.00.
Tot sămbătă, 15 mai 2021, la Opera Națională din Cluj–Napoca a fost programat cu începere de la orele 19.00, concertul-simfonic ”FAUST”, de Charles Gounod, regia Rareș Trifan, dirijor David Crescenzi, dirijor de cor Corneliu Felecan.
Biletele pentru toate cele patru reprezentații s-au pus în vânzare exclusive on-line pe site-urile celor trei instituții participante în cadrul programului.
Toate aceste spectacole se vor desfășura cu public prezent în sală iar masca de protecție nu este obligatorie. Condițiile obligatorii pentru participarea la spectacol sunt ca fiecare participant să fie vaccinat, inclusiv rapelul, și să-și fi dat acordul pentru a fi monitorizat după participarea la eveniment.
„Sunt încântat de faptul că cele trei instituţii de spectacole din subordinea Ministerului Culturii au răspuns invitaţiei noastre de a organiza aceste evenimente-pilot, care vor fi un punct de plecare pentru stabilirea normelor de redeschidere a activităţii cu publicul în sectoarele cultural-creative. A fost un drum anevoios, dar iată că facem primul pas spre revenirea la normalitatea aşa cum o ştiam înainte de pandemie. Participanţii trebuie să ştie însă că vor fi monitorizaţi timp de 14 zile pentru a vedea dacă se va înregistra vreun caz de îmbolnăvire sau ne vom bucura de o incidenţă zero, aşa cum s-a întâmplat şi în alte programe-pilot desfăşurate în alte ţări. Totodată, doresc să mulţumesc tuturor partenerilor de dialog şi instituţionali care sunt alături de noi pentru a putea implementa eficient cele patru evenimente programate”, a declarat ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, conform napocanews.ro
foto: Sergiu A.Nap