Artiști

PREMIILE ACADEMIEI ITALIENE DE FILM, ROMA 2021

Un foarte important eveniment pentru cinematografia europeană, și nu numai, a avut loc aseară în Italia, la Roma. Accademia del Cinema Italiano a organizat Gala decernării trofeelor ”David di Donatello”.

Academia Italiană de Cinema a acordat premiile ”David di Donatello”, în cadrul unei ceremonii la care participanții au fost prezenți fizic (în contextul pademiei de COVID-19), în cele două locații puse la dispoziție de organizatori: studiourile Frizzi TV și Opera din capitala Italiei.

În cadrul ceremoniei, celebra actriță de origine italiană, Sophia Loren (86 de ani), a primit premiul pentru cea mai bună actriță în rol principal, aceasta evoluând magistral în rolul ”Madame Rosa” din filmul ”La vita e devanti a se” (Ai toată viața înainte), în regia fiului ei, Eduardo Ponti.

Este cel de-al doilea trofeu ”Davide di Donatello” pe care Sophia Loren îl câștigă în carieră, primul intrând în posesia ei încă de acum 60 de ani.

Filmul în care a jucat marea actriță a câștigat în total șapte trofee, printre ele fiind acela pentru cel mai bun regizor câștigat, de Eduardo Ponti și pentru cel mai bun actor în rol principal, acordat lui Elio Germano.

”Nu știu dacă va fi ultimul meu film, dar vreau totuși să fac mai multe filme frumoase, pur și simplu nu pot trăi fără cinema”, a spus Sophia Loren, vizibil emoționată.

Premiul pentru cel mai bun film a fost câștigat de pelicula ”Volevo nascondermi” (”Hidden Away”) a regizorului Giorgio Diriti, despre viaţa pictorului născut la Zurich,  Antonio Ligabue.

Piera Detassi, critic de film, a spus că trofeul special pe care îl va primi Monica Belucci este ”pentru abilitatea ei rară de a fi o emblemă globală în timp ce mereu a evoluat și a fost creativă în munca ei, și s-a implicat în comunitatea artistică”, și  a descris-o ca fiind ”fermecătoare, cosmopolită și în același timp, profund italiană”, conform news.ro

Trofeul ”David di Donatello” pentru întreaga activitate îi revine anul acesta actriței Sandra Milo care a jucat pe parcursul carierei sub îndrumarea lui Federico Fellini, Gabriele Salvatores și Gabriele Mucino.

Comedia italiană ”Mediterraneo” (1991), în regia lui Gabriele Salvatores și care a fost premiată la Oscar, îl are în rol principal pe actorul și scenaristul Diego Abatantuono care a primit de asemenea anul acesta trofeul  ”Davide di Donatello” pentru întreaga sa carieră.

Istoria nu consemnează in cele 65 de ediții precedente ale premiilor Academiei Italiene de Cinema cum că vreo femeie regizor ar fi câștigat vreun trofeu ”David di Donatello” pentru regie. Anul acesta însă Academia a remarcat importanta prezență a regizoarelor Suzana Michiarelli cu filmul ”Miss Marx”, și Emma Dante cu pelicula ”Le sorelle Macaluso”.

Trofeul ”David di Donatello”

Trofeul ”David di Donatello”, denumit astfel după cele două sculpturi celebre ale lui David, create de  sculptorul italian renascentist Donatello (una din bronz și cealaltă din marmură), este un premiu anual italian prestigios, acordat din anul 1956, la mai multe categorii cinematografice, de către Accademia del Cinema Italiano, producțiilor de film italiene și străine.

Sophia Loren

sursa foto: rai1.it

PREMIILE ACADEMIEI ITALIENE DE FILM, ROMA 2021

Cele mai citite

Platforma Hyperflash a fost creată în anul 2010 ca urmare a implementării proiectului european JOBS – Jurnalismul Ocupație în Beneficiul Societății – POSDRU 60881.

Copyright © 2010 Hyperflash.ro | 2021

To Top