Sport

România, tot mai departe de Campionatul Mondial. Tricolorii au remizat, 0-0, cu Danemarca

România a terminat la egalitate, scor 0-0, meciul din preliminariile Campionatului Mondial contra Danemarcei.

Tricolorii nu au mai reușit să marcheze de patru meciuri, iar situația este destul de strânsă la Naționala antrenată de Christoph Daum.

România a început bine meciul, iar în minutul 18 Keșeru a avut o ocazie imensă, însă a trimis peste poartă din șase metri.

La două minute distanță, danezii au replicat prin Eriksen, dar Tătărușanu reține fără emoții.

Keșeru mai ratează o dată în minutul 25, atunci când Benzar îi trimite mingea în fața porții, dar acesta nu ajunge la timp.

Cu două minute înainte de finalul primei reprize, danezii au avut, din nou, șansa de a deschide scorul, dar Eriksen a trimis peste poarta lui Tătărușanu.

Repriza secundă s-a desfășurat cu ratări la ambele porți, cea mai mare ocazie aparținându-le tot oaspeților prin Zanka. Danezul a ratat din trei metri, iar meciul s-a încheiat 0-0.

România se află pe locul 4 în grupă cu șase puncte, cu unul mai puțin decât Danemarca și Muntenegreu. Lider este Polonia cu 13 puncte, care a învins cu 2-1  Muntenegru, în timp ce Armenia a învins cu 2-0 pe Kazakhstan și ajunge la același număr de puncte cu România.

 

Cele mai citite

Platforma Hyperflash a fost creată în anul 2010 ca urmare a implementării proiectului european JOBS – Jurnalismul Ocupație în Beneficiul Societății – POSDRU 60881.

Copyright © 2010 Hyperflash.ro | 2021

To Top