Oare câți dintre noi am stat vreodată să ne imaginăm, măcar câteva secunde, un ziar fără imagini?
Oare ne-ar mai stârni curiozitatea de a-l mai citi?
Toate curiozitățile noastre vor fi satisfăcute, în cel mai frumos mod posibil, de către fotoreportera Adriana Neagoe, care a avut plăcerea să își spună gândurile pentru HyperFlash.
Facebook Adriana Neagoe
,,Noi fotoreporterii, acei mizerabili care umblă prin oraș cu aparatul de gât, nu însemnăm uneori nici definiția din DEX. Uneori suntem simplii pozari cu care se trezesc reporterii pe cap. Suntem extensia numită „ia și un fotorepoter cu tine”. Noi, cei care ne călcăm în picioare cu cameramanii, cu suporterii echipelor de fotbal sau ale partidelor politice suntem cei care contăm prea puțin în ochii șefilor. Suntem cei care suntem certați dacă nu le iese un cadru imposibil, dar care sunt uitați dacă au reușit imposibilul. Suntem cei care dau informații de pe teren, dar nu suntem niciodată menționați în creditări. Fiindcă treaba noastră e doar aceea de a face poze.
Facebook Adriana Neagoe
Și cum arată un ziar fără poze? Cum demonstrezi tu, că la acel protest s-au bătut bugetarii cu forțele de ordine? Sperând că publicul și cititorul te va crede pe cuvânt? Sau alaturand o fotografie pentru care un om a stat în soare în iulie, traversând orașul între Piața Victoriei și Palatul Parlamentului, între pranzului, prin stânga șirului de oameni, prin dreapta, înaintea și apoi în spatele lor, mereu în căutarea acelui unghi diferit, luat prin învăluire de înjurături, de „Fata, fata, fă-mi și mie o poză!”, prins în ambuscadă, calcat in picioare și uneori bătut că ai îndrăznit să îți faci meseria? Necreditând imaginea. În fond, e doar o poză.
Facebook Adriana Neagoe
Dacă ziarele nu ar avea „poze”, dacă edițiile on-line nu ar fi ilustrate, ar fi doar o înșiruire de povestiri, de reportaje, de litere pline de încărcătură, dar fără un impact adevărat si fara imaginea complete.
Noi, jegoșii care vin în redacție după ce au plecat la 6 dimineața de acasă pentru a ilustra alegerile, care isi petrec zilelenemâncați, nespălați și nedormiți, suntem cei care la înfăptuirea ziarului iau ordinele de sus. Poza să fie așa, așa, așa, fiindcă eu știu cel mai bine. De la șefi care nu au petrecut o lună pe „teren”. Suntemcei care ajung după o zi întreagă acasă realizând că au funcționat din pură inerție și că ar fi cazul să coboare la magazin să își ia un pateu, la magazinul non stop de la trei stații distanță, singurul deschis la ora la care se ajunge acasă. Să mai menționez seratele în ploaie la DNA? Cele care se încheie cu hainele leoarca? Sau de zilele in zapada inalta cat noi, ducand provizii sinistratilor? Oricum oboseala nici nu ne mai spune ceva. Facem doar niste poze.
Facebook Adriana Neagoe
Suntem cei care nu înseamnă nimic în ochii cititorului ca importanță. Suntem cei care încorporăm arta fotografiei cu tehnica redactării. Suntem cei care pornim la drum cu entuziasm și ne întoarcem asupriți. Pentru că noi doar facem poze. Pentru că noi suntem „ăia cu camerele mișto și meseria ușoară”.
Noi suntem cei care cărăm în fiecare zi în spinare peste 10kg, într-o zi ușoară. Ăia de se uită politicienii frumos la ei când văd că li se face o poză, fiindca, evident, noi nu înțelegem nimic din ce zic. Fiindcă vizorul camerei este cel care vede, dar nu înțelege. Fiindcă obiectivele sunt arma noastra de apărare și distrugere. Și doar de atât avem nevoie. Fiindcă noi, doar facem poze.
Pozarii sunt cei care trebuie să vadă un EI, să se ducă ACOLO, acum 5 minute dacă se poate, să surprindă acel moment în care jandarmii, cu măști pe față, intră în focarul de infecție în care trăiesc 48 de oameni și care dorm pe propriile lor … dejecții. Fără măști. Pentru o simplă poză. Reporterii stau afară așteptând să iasă oamenii. Și după ei și pozarii și cameramanii. Fotoreporterii trebuie să fie la locul potrivit, la momentul potrivit și să facă ei. Nu să ia din surse, nu să întrebe pe altcineva: ce s-a întâmplat? Nu să intre pe agenții după o declarație. Trebuie să facă o simplă poză.
Facebook Adriana Neagoe
Noi, domnilor politicieni, suntem cei care vă putem distruge cu o poză. Și, mai rău,… fără poză. Fiindcă suntem o materie atât de neglijabilă încât discutați orice cu noi lângă voi.
Suntem cei care ne plângem de dureri de spate, de faptul că nu avem zile libere, de faptul că azi la 9 am avut o declarație la Cotroceni după doar 2 ore de somn, de faptul că nu ni se acordă atenție, sau că ni s-a stricat obiectivul și redacția nu ni-l repară, dar ne cere să scoatem poze de prima pagină dintr-un panou electoral… dar artistic făcută, desigur, ne plangem de faptul că la ora 22 pe cod galben de furtună a trebuit să ieșim să pozăm cum mașinile stropesc oamenii din cauza imensităților de bălți create… stând lângă mașină când vine pentru a primi din plin stropitura, direct în obiectiv, pe cardul de memorie, în calculator și apoi în simpla poză publicată undeva într-un colț mic pe pagina 4. Pentru ca atunci când ajungem acasă, la ora 12, să facem o baie, și uzi așa cum suntem, să mergem la incendiul abia izbucnit în partea cealalată a orașului… din propria inițiativă. Pentru ca a doua zi, șefii noștri, îmbăiați, parfumați, bărbieriți sau proaspăt coafați, să ne zică: „a da, am văzut incendiul azi de dimineață când m-am trezit. A, ai fost? Și ce ai făcut? Mai încolo o să mă uit și la poze, acum am treabă și o să fiu obosit după ce scriu comentariul ăsta.” În fond, pot să înțeleg că și asta te poate obosi. Am fost și redactor și reporter. Dar am involuat la o simpla poză.
Facebook Adriana Neagoe
Suntem cei care lucrăm atunci când vin sărbătorile, pentru a le arăta celorlalți oameni cum ați sărbătorit. Trebuie să căutăm unghiul diferit. Să așteptăm acel moment în care totul capătă formă .. sis a fim pe faza sa-l prindem. Trebuie să avem în fiecare zi și la fiecare conferință de presă efectul catharsis. Trebuie să avem întotdeuna mâna fermă, mintea caldă și inima rece… sau invers. Trebuie să știm cum să îi facem o poză unui om care suferă, fără să îi înfigem cuțitul în rană, suferind alături de el, pentru a scoate poza care să vă facă pe voi să vă gândiți: ce trist… poate chiar să vă smulgem o emoție. Frumoasă sau urâtă. Dar pentru un moment, prin viziune, să vă facem să vă simțiți vii.
Facebook Adriana Neagoe
Și asta facem toți din presă, toti reporterii de teren care își petrec zilele si nopțile traint si povestind evenimentele zilei. Toți ziariștii, gazetarii, reporterii de televiziune, cameramanii, fotoreporterii. Și culmea este… in ciuda acestor lucruri ingrate, ne iubim meseria. Și vorbesc asta nu neaparat pentru a mă plânge, ci mai degraba pentru a mă mândri. A mă mândri că în fiecare zi , la fiecare eveniment, sunt vie prin nervii mei, prin pasiunea mea, prin plângerile mele. Prin meseria mea si alaturi de colegii mei. Suntem vii prin faptul că noi vream și poate că noi putem să schimbam ceva în țara asta și poate în lumea asta. Prin faptul că prin naivitatea noastra și prin speranța asta, putem schimba, măcar pentru o zi, o tristețe într-o bucurie. Fiindcă ceea ce facem vă are ca protagoniști pe voi. ”
