Nicolae Constantin Păulescu s-a născut la București, pe 8 noiembrie 1869, fiu al negustorului Costache Păulescu și al Mariei Păulescu.
Urmează clasele elementare la „Școala primară de băieți nr. 1, Culoarea de Galben” și în anul 1880 se înscrie la ”Gimnaziul Mihai Bravul” (Liceul ”Mihai Viteazul” de astăzi), pe care îl absolvă în anul 1888.
De mic copil și-a dezvoltat un interes nebun pentru fizică și chimie, de aceea a și pornit pe drumul științei. Studiază medicina la Paris unde obține în anul 1897, titlul de ”Doctor în Medicină”, cu teza ”Cercetări asupra structurii splinei”.
Profesează în spitalele din Paris dar în paralel scrie și pentru revista „Journal de Médecine Interne”, iar între anii 1897-1898, tot la Paris, urmează și cursurile de chimie biologică și fiziologie generală la Facultatea de Științe.
În anul 1899, primește titlul de Doctor în Științe cu lucrările ”Cercetări experimentale asupra modificărilor ritmului mișcărilor respiratorii și cardiace sub diverselor poziții ale corpului” și ”Cauzele determinante și mecanismul morții rapide consecutivă trecerii de la poziția orizontală la cea verticală”, iar în 1901, obține ce-l de-a doilea doctorat în Științe cu dizertația ”Studiu comparativ asupra acțiunii clorurilor alcaline asupra materiei vii”.
În anul 1902 își deschide cursul de Fiziologie cu prelegerea „Generația spontanee și darwinismul în fața metodei experimentale”, iar în 1905 ține trei lecții renumite, acestea numindu-se :„Finalitatea în biologie”, „Materialismul” și „Suflet și Dumnezeu”, care vor alcătui volumul Noțiunile „suflet” și „Dumnezeu” în fiziologie, publicat în același an și reeditat în 1944 și 1999.
De-a lungul carierei a desfășurat o activitate deosebită în domeniul fiziologiei, privind în special metabolismul glucidelor, coagularea sângelui, patogeneza diabetului zaharat, mecanismul morții subite, rolul pancreasului în asimilația nutritivă, ș.a. Elaborează în anul 1906 o metodă originală de extirpare a hipofizei la câine pe cale trans-temporală, care ulterior este aplicată și în chirurgia hipofizei la om, care mai târziu este preluată și de neurochirurgul Harvey Cushing.
În cadrul sesiunii din 23 iulie 1921 a Societății de Biologie, acesta prezintă în patru comunicări rezultatele cercetărilor sale privind acțiunea extractului pancreatic în cazurile de diabet. Comunicări ce sunt publicate în revista societății.
Nicolae Păulescu publică separarea unui principiu activ antidiabetic din pancreas, pe care îl denumește pancreina.
Ministerul Industriei și Comerțului din România, un an mai târziu, în anul 1922, îi oferă brevetul de invenție nr. 6255 intitulat „Pancreina și procedeul său de fabricare”.
În actul oficial se preciza: „Dau acest nume substanței active descoperite de mine în extractul de pancreas. Această substanță are proprietatea remarcabilă ca, atunci când este injectată unui animal diabetic, să producă o diminuare sau chiar o suprimare trecătoare a hiperglicemiei…” și „pentru ca pancreina să fie întrebuințată cu folos în tratamentul diabetului la om, ea trebuie să fie preparată în mari cantități, ceea ce necesitează un mare capital. Revendic invențiunea produsului organic pancreanina, care, injectată în sânge, produce o diminuare sau chiar o suprimare trecătoare a simptomelor diabetului”.
Cercetătorii canadieni Fr. Grant Banting și Ch. Herbert Best anunță, la diferență de 8-10 luni, că au descoperit insulina. Ei spun că deși Nicolae Paulescu ar fi demonstrat eficacitatea substanței pancreatice, acesta ar fi spus că injecţiile cu pancreina nu au efect. În anul 1923, cei doi cercetători au fost recompensați cu Premiul Nobel.
Văzând că s-a produs o nedreptate pentru Paulescu, fiziologul scoțian Ian Murray inițiază o campanie internațională pentru redresarea acestei situații. Într-un final, în anul 1969, lui Nicolae Paulescu îi este recunoscut meritul de către A.W.K. Tiselius, vicepreședinte al Fundației Nobel, pentru descoperirea insulinei.
Nicolae Constantin Păulescu încetează din viată pe 19 iulie 1931, la vârsta de 62 ani. În 1990, el este numit post mortem membru al Academiei Române.
Ce este insulina?
Insulina este hormonul secretat de celulele beta Langerhans din pancreas, și îi permite organismului să utilizeze glucoza și să o transforme în energie. După masă, tractul digestiv descompune carbohidrații și îi transformă în glucoză. Glucoza este apoi absorbită în fluxul sangvin prin intermediul mucoasei intestinului subțire. Apoi insulina determină celulele din organism să absoarbă zahărul și să-l transforme în energie. Insulina menține echilibrul glicemiei. Când nivelul glucozei din fluxul sangvin este prea mare, insulina semnalizează acest lucru organismului pentru a stoca excesul în ficat. Glucoza stocată nu va fi eliberată până când nivelul glicemiei scade, cum ar fi între mese sau când organismul are nevoie de un plus de energie.
Sursă foto: Wikiwand.ro
sursă documentare: www.historia.ro
