Într-un comunicat de presă, Eurostat arată că România a înregistrat cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană în trimestrul al treilea din 2014, comparativ cu trimestrul precedent. Institutul Național de Statistică a anunțat o creștere economică de 1,9 % în trimestrul al treilea (iulie-septembrie) față de trimestrul precedent (aprilie-iunie).
Astfel, România se claseaza pe primul loc în UE. Creșteri substanțiale au mai înregistrat Polonia(0,9%), Marea Britanie, Grecia (0,7%), Slovacia(0,6%), Bulgaria, Spania și Ungaria(0,5%). Cele mai mari economii ale continentului, Germania și Franța, au avansat cu 0,1%, respectiv 0,3%. Pe minus sunt doar două țări: Cipru (-0,4%) și Italia (0,1%) .
Comisia Națională de Prognoză se așteapta la o creștere economică de 2,6% în acest an si de 2,5% pentru 2015. Aceste estimări se apropie foarte mult de cele avansate în luna mai, de 2,5% pentru 2014, respectiv 2,6% pentru 2015.
Foto: ziare.com

