Ion Jalea este, fără îndoială, unul dintre cei mai mari sculptori pe care i-a avut România.
Născut în Tulcea, în comuna Casimcea, pe 19 mai 1887, din părinți mocani veniți în Dobrogea prin transhumanță cu oile.
Încă de mic, pe când era pe băncile școlii, talentul lui a fost descoperit de dascălul sau, Dimitrie Hârlescu, acesta fiind primul pictor cu studii în domeniu, care l-a sfătuit și l-a încurajat spre o carieră artistică.
Părinții, persoane cu venituri modeste, n-au mai putut face față taxelor de școlarizare. Un ajutor avea să primească din partea Primăriei Constanța care i-a oferit o bursă, astfel putând continua studiile.
A urmat cursurile școlii de Arte și Meserii, apoi a studiat la Academia de Arte Frumoase din București, având profesori pe sculptorii Frederick Storck și Dimitrie Paciurea.
Înainte de Primul Război Mondial, ajunge la Paris, unde lucrează la Academia Julien, în atelierul lui Antoine Bourdelle, un alt mare sculptor care-i devine îndrumător. Mai târziu, ajunge să-și desfășoare activitatea și alături de Auguste Rodin, un alt mare sculptor al vremii.
La întoarcerea în țară, Ion Jalea se înrolează în armată și luptă pe frontul din Moldova în bătăliile de la Corbul, Măxineni și Nămoloasa.
Din nefericire, pe data de 17 august 1917, el este grav rănit la membre. Medicii au luptat cu greu sa-i salveze piciorul mutilat, dar nu au reușit același lucru și pentru brațul stâng.
În ciuda handicapului pe care l-a căpătat, acesta nu a încetat să-și piardă încrederea și a găsit resursele necesare să lucreze în continuare. Cu o voință de nedescris, precum un zeu, a creat opere de artă, modelându-le și dându-le viață doar cu mâna dreaptă.
De-a lungul vremii, el a demonstrat prin numeroase sculpturi valoarea pe care o are. Cele mai cunoscute dintre aceste sunt:
Statuia ” Lupta lui Hercule cu Centaurul”, amplasată în Parcul Herăstrău din București;
Statuia lui Spiru Haret din București;
Bustul lui Mihai Eminescu, amplasat în Parcul Cișmigiu;
Statuia lui George Enescu, amplasată în fața Operei Naționale București;
Statuia” Aruncătorul de ciocan”, amplasată în Parcul Universității din Suceava
În cadrul Muzeului de Artă din Constanța, se găsește un număr mare de sculpturi ale marelui artist, Ion Jalea. Muzeul Memorial ”Ion Jalea” cuprinde colecția ce-i poartă numele, inaugurată în august 1968, grupând un număr de 277 lucrări, din care 119 sunt intrate în patrimoniu.
Pe 7 noiembrie 1983, la vârsta de 96 de ani, încetează din viață, lăsând în urma lui adevărate capodopere.
Sursă foto: Internet