Locuri

India, între miraj și sărăcie

Text: Livia Aron

De cele mai multe ori ne gândim la India ca cea mai unică experieță pe care o putem avea, dar de câte ori am văzut cu adevărat „cealaltă parte a Indiei„? Mă refer la neajunsurile oamenilor și la condițiile în care aceștia trăiesc. E adevărat, este o țară cu tradiții și obiceiuri vaste și interesante, cu o diversitate gastronomică extraordinară, iar sărbătorile lor te încarcă cu energie. Însă, câti dintre noi ne putem deschide inima într-atât încât să putem observa și tristețea din ochii lor, din cauza lipsei condițiilor sau foamei. Putem, oare, să vedem cum se sacrifică zilnic pentru a avea ce pune pe masă?…ne place India doar când vine vorba de festivaluri, de cultură și religie, dar de ce să nu o iubim cu totul?

Am citit mult despre India înainte să merg acolo, voiam să cunosc totul, dar simțeam că nu e de ajuns pentru mine fără o imagine vizuală pe viu, așa că m-am hotărât să plec la scurt timp, fără să știu ce anume aveam să văd. Eram plină de entuziasm cu gândul la cele mai vechi temple pe care le voi vizita și la sărbatoarea Holi ce avea loc în câteva zile. Drumul a durat aproximativ 8 ore cu avionul, timp în care mi-am făcut o schiță a traseului ce aveam sa-l fac, cu locurile pe care să le vizitez.

Primul loc de pe lista mea a fost celebra moschee Taj Mahal din orașul Agra, cea mai cunoscută operă arhitecturală situată pe malul drept al râului Yamuna. Numită după Mumtaz Mahal, soția împăratului Shah Jahan, a fost construită de către împărat în onoarea acesteia după moartea sa, în semn de respect și iubire. Am privit cum se lăsa seara peste Taj Mahal, mă simțeam ca și cum făceam parte dintr-o poveste, atmosfera perfectă, peisajul mirific evidențiat de lumina soarelui, zidurile parcă se transormau în ceva pur, schimbându-și culoarea din rozul pal de dimineață în albul perfect odată cu lăsarea nopții.

Al doilea loc vizitat a fost Grădina Lunii, unul din cele mai frumoase parcuri din Agra, amenajat între anii 1631-1635, acesta este situat perpedincular de Mausoleul Taj Mahal și reprezintă una dintre cele mai frumoase atracții turistice datorită fântânei de dimensiuni mari ce reflectă perfect umbrele mausoleului fiind asemănată cu o scenă înconjurată de turiști.

Pe parcursul vizitei mele în India, am vizitat și Fortul Roșu, situat la 2 km de Taj Mahal. Ceea ce m-a fermecat la acel loc a fost arhitectura. Locul a fost construit din plăci ceramice de culoare rosie, de aici purtând și numele de Fortul Roșu. Construit timp de opt ani, acesta a servit atât drept reședință imperială, cât și centru militar, construcția fiind finalizată în anul 1573. Fortul este prevăzut cu turnuri ce au în compoziție balcone din marmură, oferind o priveliște de vis către oraș. Muasamman Burj este cel mai important turn din fort, acesta fiind locul în care împăratul Shah Jahan s-a stins din viață. Locul este des vizitat, având ca punct de interes accesul priveliștii către momântul soției împăratului.

Așa cum am relatat, locurile erau de vis fiindcă ești prins în mraja peisajelor , pierzându-te în atmosfera de sărbătoare și oamenii prietenosi ce-i întâlnești în drumul tău către a descoperi necunoscutul, dar uităm să privim cu adevărat ce se întâmplă în jurul nostru. Asta mi s-a întâmplat și mie în primele mele zile de vizită în India până când ceva m-a făcut să mă opresc din mers către un restaurant local din zona. Era acolo un baiețel de vreo 13 ani, așezat în spatele unei tarabe cu fructe, îmbrăcat sărăcăcios cu un aspect neîngrijit și ușor murdar, ce privea pierdut trecătorii, așteptând probabil să vândă ceva. L-am întrebat dacă este din zonă, și, foarte prietenos mi-a răspuns, intrăm în vorbă repede, povestindu-i de unde sunt și cât de mult iubesc țara lui. Am discutat câteva minute bune și l-am rugat să-mi recomande un loc unde se poate degusta din felurile lor tradiționale. M-a condus prin mulțimea de oameni către un loc, nu departe de taraba lui. Ne-am așezat la masă și am mâncat împreună, felurile lui preferate de mâncare. Kumar este un băiat dintr-o familie săracă, așa cum sunt multe alte familii de acolo, trăind din veniturile mici pe care le obținea din vânzarea fructelor pe care le culegea.

Stând la masă, nu mică mi-a fost mirarea în momentul în care l-am văzut oprindu-se, împăturind mâncarea rămasă într-un material mic textil și așezând-o în geantă. L-am întrebat de ce nu a terminat de mâncat. „Eu nu mă pot bucura de această masă de unul singur, surioara mea mai mică este bolnavă și trebuie să am grijă de ea”. Atunci mi-a spus că el locuiește cu mama și sora lui, iar neavând un venit stabil, el trebuie să muncească deoarece mama lui nu se poate descurca cu banii doar din plasticul pe care îl strânge și-l reciclează. I-am întins acestuia o mare parte din banii pe care îi aveam la mine, nu erau foarte mulți, dar ajungeau pentru a cumpăra mâncare și medicamente pentru sora lui. Am pierdut noțiunea timpului alături de Kumar, povestindu-mi câteva din întâmplările lui în India și m-a ajutat să înțeleg mai bine cum sunt oamenii de acolo, urmând ca după să-mi iau rămas bun de la acesta și să-i mulțumesc pentru căldura și ospitalitatea de care a dat dovadă.

Priveam în jur și începeam să-i vâd și pe restul, parcă un voal mi se luase de pe față, nu știu cum nu am putut observa oamenii care se aflau în situația lui Kumar și a familiei lui, vedeam munții de gunoi de pe stradă parcă mult prea mică pentru câți oameni erau prezenți acolo. Mă plimbam în continuare pe străzile aglomerate din India și mă gandeam la motivele pentru care ani de zile am refuzat să o vizitez, preferând alte destinații cu mult mai îndepărtate: Singapore, Thailanda, locuri cu aceeași încărcătură și diversitate culturală, dar emoțiile locurilor ce te încărcau erau cu totul și cu totul altceva. Parcă ocoleam cu orice pret, dădeam târcoale, si alegeam calatorii cu mult mai sigure pentru mine. Nu mergeam în India, nu datorită vreunei saracii cum nu mai vazusem, ci mai de grabă de teamă, îmi era teamă că odată ce văd ce se întamplă acolo, aș fi deschis în sufletu-mi, o cutie plină de dureri, sau compasiune pe care odată dechisă, credeam că nu va mai putea fi închisă, sau ascunsă vreodată.

Cu toate că peste tot vedem spoturi publicitare sau imagini din „India Incredibilă” care este de neuitat, au existat unele piedici majore. Cea mai mică dintre ele este otrăvirea alimentară care se ascunde în fiecare stand alimentar de pe stradă. Mâncam prăjituri de orez împăturite din frunze de banană pe o tavă improvizată de o fetiță cu chip gingaș care era ascuns în spatele prajului ce îi acoperea acel chip frumos. Principala mea teama din adâcul inimii era că oamenii chiar pot muri de foame lângă mine. O parte din sufletul meu va rămâne lângă acei copii flămânzi și părinții neputincioși. Acesta este un fel de sărăcie și durere atât de evidentă, încât te urmăreste, parcă, la fiecare pas. Știți, acele așteptări și stereotipuri culturale și etnice pe care nu am vrut (vrem) să le cunoaștem, sunt atat de reale încât, nu poti trece cu vederea.

Conculzionând, ceea ce am vazut acolo: oamenii sunt săraci şi needucaţi, au problemele tipice de sănătate şi integrare în societate, asociate sărăciei şi lipsei de educaţie, însă per total sunt amabili și cu suflete de aur. Nu toată India este îngropată în sărăcie, doar micile zone prin care ești obligat să treci pentru a ajunge în locurile destinațiilor turistice. India vine la pachet cu multe lucruri pe lângă experiența locurilor bogată în istorie, culturi și religii, aceasta vine cu o încărcătura emoțională greu de controlat fiind martoră la modul în care oamenii trăiesc, afectați de lipsa condițiilor materiale, a educației și a foamei.

Surse foto: AICI, AICI, AICI, AICI, AICI și AICI

India, între miraj și sărăcie

Cele mai citite

Platforma Hyperflash a fost creată în anul 2010 ca urmare a implementării proiectului european JOBS – Jurnalismul Ocupație în Beneficiul Societății – POSDRU 60881.

Copyright © 2010 Hyperflash.ro | 2021

To Top