Hai la pițărăi!

Gorjenii, din Valea Jiului au un obicei nemaîntâlnit. În Ajunul Crăciunului, dis – de – dimineață, se strâng cu mic, cu mare și bat din poartă -n poartă pentru “pițărăi”. 

Obicei străbun, păstrat încă din vremea dacilor, “pițărăii” sunt primii vestitori ai Nașterii Domnului. Pițărăii care pot fi fructe, colaci, biscuiți, napolitane, nuci, alune etc sunt binecuvântați de preot la Biserică, pentru ca apoi alaiul de colindători plecat din poartă în poartă să fie servit. Colindătorii sunt într-o mare veselie, încing din când în când câte un dans tradițional, strigă, fluieră, flutură steaguri cu clopoței, năframe multicolore și coronițe de flori. 

“Cât îi Soarele de sus / Pițărăi ca-n Moi nu-s/ Cu feciori înalți-frumoși/ Și la minte sănătoși/ Cât îi Soarele de mare/ La Moi întâi răsare”, strigă cetele de pițărăi. Versurile sunt învățate din generație în generație. O altă strigătură care se aude pe ulițele satului: “Bună dimineața lui Ajun că-i mai bun al lui Crăciun, că-i cu miei, cu purcei, cu purcariu după ei. Dă-mi nuci că-s mai dulci, dă-mi alune că-s mai bune, dă-mi mere că nu-s rele, dă-mi bani mici și mari că stau bine-n buzunar! Să fi gazdă sănătos că ți-am pițărat frumos!”. 

Un alt obicei în ziua de pițărăi este acela când gospodarii ascund în podul casei sau în grajduri semințe legate într-un batic. Dacă pițărăii, cei veniți la colindat, le găsesc, gazda va avea belșug și noroc tot anul viitor. 

Cuvintele sunt de prisos în fața imaginilor. Tabloul, parcă pictat de pensula unui maestru pictor, stă atârnat în cui până anul viitor.