În perioada 27 mai- 15 iulie, legendara trupă rock Guns N’Roses revine în Europa într-un turneu de 18 concerte, conform lefigaro.fr.
După 20 de ani, vocalistul Axl Rose și chitaristul Slash vor cânta împreună, pe aceeași scenă.
Trupa își va începe mult așteptatul turneu pe 27 mai, la Dublin, și se va încheia pe 15 iulie, la Tel Aviv. Concertele vor avea loc exclusiv pe stadioane cu o capacitate între 40-80.000 de locuri.
La finalul turneului european, Guns N’Roses vor pleca în Statele Unite și Canada pentru o serie de 16 concerte.
Autor: Ioana Maria Vişan
