SHARE

Bună, Andreea! Mulțumesc pentru timpul acordat și pentru talentul tău deosebit!1

Iulia Popovici: Îmi poți spune de unde a pornit această pasiune?

Andreea Mihăilescu: Sincer, mi-e foarte greu să-mi aduc aminte de unde am început…aș putea spune că atunci când eram mica, îmi plăcea mult să pictez și să desenez; am descoperit că acele culori pe care le foloseam pe hârtie…puteam să le folosesc sub altă formă.

IP: În opinia ta, care este cea mai des întalnită greșeală pe care o fac femeile atunci când se machiază?

AM: Sunt’N’ greșeli care pot fi interpretate; pentru mine, e important să nu ai o față încărcată de machiaj, mai ales când nu ai nevoie de “3 tone”. Ah, și sprâncenele. Nu pot să insist destul cât de fals arată sprâncenele desenate pur și simplu! Make it look natural, at least.

IP: Ce sfaturi ai da cuiva care ar vrea să urmeze această carieră? Totodată, care ar fi cele mai mari provocări?

AM: În primul rând, să se aștepte să facă greșeli. Multe, și la momente neașteptate! Să exerseze până nu-și mai simt fața și mâna, să aibă grijă ce cosmetice cumpără și cât de des le folosesc (expiră repede dacă nu sunt folosite). Până la urma, dai niște bani pe cosmeticele bune, nu?3

Să fie pregătite în orice situație…cumpărarea a două nuanțe de fond de ten (unul ciocolatiu, celălalat foarte deschis) este obligatorie! Am pațit-o, crede-mă…Să fi văzut o superbă domnișoara jamaicană, pregatită de club, îmbrăcată, machiată…dându-se pe față cu propriul fond de ten!

Să aibă mereu în geanta de make-up ceva rezistent la transfer și la apă…măcar o mascara sau un tuș pentru ochi. Fac minuni pentru o mireasă emoționată!

Și no stress! Relaxarea este cheia: niciodată nu faci ceva frumos când ești presat de timp sau stresat.

Iar în ceea ce privește provocările…atenție la mirese și la doamnele care sunt ceva mai active în scaunul de make-up! Plus persoanele care sunt mai puțin binevoitoare și rabdătoare. Aveți voi răbdare și pentru dumnealor!

IP: Sunt sigură că fiecare make-up artist are câteva secrete. Am văzut că îți dai seama imediat ce fel de nuanțe sau tipuri de make-up avantajează o femeie. Care e secretul tau?

2AM: Aș putea spune că experiența, dar nu e așa, pentru simplul fapt că fiecare are în viziunea sa o altă combinație de culori sau alt mod de a pune în evidență anumite trăsături. Nu spun sub nicio formă că e greu și că experiența nu te ajută! Consider că intuiția ta și modul tău de a vizualiza imaginea femeii machiate perfect contează, mai ales când ești iubitor de frumos. Până la urmă, cine nu e iubitor de frumos și natural?

IP: Ce ar trebui să știe orice femeie despre machiaj?

AM:Machiajul este un mod de a-ți corecta anumite defecte și de a-ți pune în evidență anumite trăsături. Niciodată nu trebuie să ne gândim că trebuie să ne machiem că „trebuie” sau că „nu putem ieși din casă fără machiaj”; sincer, vrei să evidențiezi sau să ascunzi? Ceea ce e important e să arate ca parte din tine, nu ca o mască. Cu toate aceasta, concluzionez că trebuie să știm limitele feței noastre.

Iulia POPOVICI

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY