Promovăm România

Constantin Brâncuși – geniul artei contemporane

Acest articol este scris de Livia Aron, colaborator Hyperflash.ro

Îmi amintesc cu drag și acum drumul către ce aveam să descopăr și să-mi rămână amintire pe veci. Eram doar o copil de vreo 8 anișori cu păr buclat, râs zgomotos și energie din plin. Crezând că părinții mei vor da de lucru imaginației mele, s-au hotărât să mă ducă la Târgul Jiu să admir operele lui Constantin Brancuși. Eram foarte entuziasmată cu gândul la ce anume voi vedea și, bineînțeles, la primul meu drum cu trenul. Vai, ce frumos a fost!

Mersul cu trenul a fost fantastic, am privit acei copaci verzi și plini de flori pe lângă care treceam în drumul nostru, semn că primăvara își intrase în drepturi, însă, uram viteza acelui tren care îmi fura din peisaje și din frumusețile naturii ce renășteau în fața mea.
Doar emoție și nerăbdare se citea pe fața mea pe măsură ce mama îmi povestea toate lucrurile frumoase pe care urma sa le văd și tata care îmi spunea despre copilăria lui Constantin Brancusi și cum acesta și-a descoperit talentul. Oh, tata, mereu pus la punct cu istoria… . Îmi vorbea despre cum arată satul Hobița din Gorj, locul unde s-a născut Brâncuși și cum a ajuns sa fie cel mai mare sculptor pe care țara noastră l-a avut vreodată.

Îmi amintesc și acum povestea pe care mi-o spusese în drum spre Târgul Jiu, despre modul în care Constantin Brancuși și-a descoperit talentul. Tata o numea „Povestea vioarei din lădița cu portocale”. Îl priveam pe tata cu ochi mari, fără să clipesc, semn că eram pregătită să ascult o nouă istorisire ce avea să-mi rămână în suflet mereu. Ascultând, am aflat cum talentatul nostru sculptor și-a făcut vizibil talentul la vârsta de 17 ani când a decis să facă un pariu cu patronul unui local din zona, împreună cu câțiva clienți adunați la o masă. Acesta a promis că va face o vioară dintr-o lădiță de portocale și așa a și făcut, a luat lădița de portocale, a fiert lemnul, a sculptat vioara și a cântat la ea. Cei drept, la vârsta aceea și după ceea ce îmi povestise tatăl meu, cred că îl consideram pe Constantin Brâncuși mai mult un magician decât un sculptor.

Acum, când am crescut, mă întreb dacă merităm tot ce ne-a lăsat… . M-am reîntors în copilărie și la locul ce a rămas și astăzi învăluit în mister. Încă de când pășesc în parcul din Târgul Jiu, mă întâmpină ansamblul sculpturilor de pe Calea Eroilor, formată din Coloana Infinitului, Masa Tăcerii si Poarta Sărutului.

„Coloana infinită” a fost realizată în anul 1937 și reprezintă un tribut adus tuturor celor căzuți în Primul Război Mondial. Aceasta reprezintă imaginea Spritului Ancestral a generațiilor noastre de strămoși care ne vorbesc și acum despre cât de mult au luptat pentru țara noastră ca noi să ne putem bucura cu adevărat de sentimentele de iubire și libertate. Constantin Brâncuși a creat un monument sacru, ce reușește să ajungă aproape de înaltul cerului pentru a asigura cu adevărat comunicarea tuturor celor care caută reconectarea cu Spiritul Strămoșesc.

Mă opresc apoi la Poarta Sărutului, considerată cel mai romantic monument brâncușian. În fiecare an, multe cupluri vin aici pentru a-și uni destinele sau chiar pentru a imortaliza momentul unei declarații de dragoste, poarta devenind martorul și deschizătorul către calea fericirii a milioane de cupluri ce au trecut și vor mai trece pe cărările drumului către aceasta. Cu toții știm că operele lui Brâncuși au la bază teme ezoterice care semnifică modul prin care acesta încearcă să creeze o formă ideală care să exprime comunicarea noastră cu universul.
Simbolul Porții Sărutului este reprezentat printr-un cerc tăiat în două pe mijloc și semnifică uniunea pură a două ființe, semnele gravate transmițând sentimentul de dragoste ce va dăinui mereu.

Trecând alene prin parc, mă opresc în fața monumentelor expuse pe mijlocul liniei perpendiculare pe cursul Jiului. Masa tăcerii împreună cu Aleea Scaunelor nu mi se păruseră niciodată mai frumoase și mai pline de însemnătate ca acum. Mă uitam atentă la felul cum erau așezate: masa, compusă din două blocuri cilindrice de mărimi diferite suprapuse una peste cealaltă, iar în jurul acesteia, 12 scaune în formă de clepsidră stau frumos așezate la distanță egală. Poziționarea lor pe linia perpendiculară te duce cu gândul la noi începuturi, o graniță ce desparte trecutul de prezent, punctul de start al timpului fiind dat de cele 12 scaune perfect așezate la distanță precisă între ele și masă, simbolizând cele douăsprezece linii ale ceasului.

Constantin Brâncuşi, geniul artei contemporane, a dăruit României ceva unic în lume, ceva ceea ce omul a căutat dintotdeauna, o scară la cer: Coloana infinitului. Infinită a fost iubirea lui Brâncuşi pentru România şi pentru artă. Pentru un timp infinit numele său se va identifica cu cel al ţării noastre. Brâncuși combina simplitatea artei populare românești cu rafinamentul avangardei pariziene. Verticalitatea, orizontalitatea, greutatea, densitatea, dar și importanţa acordată luminii și spaţiului sunt trăsăturile caracteristice ale creaţiei lui Brâncuși. Opera sa a influenţat profund conceptul modern de formă în sculptură, pictură și desen.

Noi, romanii, avem o cultură cu care putem să ne mândrim, pentru că ceea ce avem noi este ceva ce se cam pierde în Vest, daca nu s-a pierdut de tot. Țara noastră a fost pusă pe harta culturală a Europei de către personalități, genii, despre care se vorbesc de secole, printre care și Constantin Brâncuși.

Surse foto: Internet

Constantin Brâncuși – geniul artei contemporane
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cele mai citite

Platforma Hyperflash a fost creată în anul 2010 ca urmare a implementării proiectului european JOBS – Jurnalismul Ocupație în Beneficiul Societății – POSDRU 60881.

Copyright © 2010 Hyperflash.ro | 2021

To Top