Ziua de 24 februarie are o conotație aparte pentru români. Cu siguranță o dată cu venirea globalizării, mai populară a devenit sărbătoarea Valentine’s Day. Însă, în vremuri de mult apuse, când timpul părea să stea în loc, Dragobetele era sărbătoarea iubirii pentru locuitorii României. Această sărbătoare celebra cel mai frumos sentiment trăit de umanitate și, totodată era cunoscut pentru început și sfârșit. Dragobetele reprezenta sfârșitul iernii grele și începutul primâverii blânde. O să fiți plăcuți surprinși să aflați că asta nu este tot. În jurul acestei sărbători s-au țesut de-a lungul timpului o mulțime de tradiții și obiceiuri.
Cine a fost Dragobete?
Dragobete era o divinitate din mitologia tracică, asimilat cu Eros (în mitologia greacă) sau Cupidon (zeul dragostei în mitologia romana). Etimologic, numele provine de la doua cuvinte slave vechi: ,,dragu” (care înseamnă drag) și ,,biți” (însemnând a fi). ,,Dragubiti” însemnă deci ,,a fi drag”. În timp, numele slav a suferit transformări, astfel că, în perioada Evului Mediu, ,,Dragubiti” era sinonim cu ,,Vobretenia”, ,,Rogobete” sau ,,Bragovete” – nume foarte asemănător denumirii pe care o știm astăzi cu toții, Dragobete.
În calendarul creștin-ortodox, Dragobetele se sărbătorește pe 24 februarie, de ,,Întâia și a doua aflare a Capului Sf. Ioan Botezatorul”, potrivit travelmint.ro
Fiul Babei Dochia, Dragobete este cunoscut că fiind nașul cosmic al pasărilor și al animalelor – de ziua lui, pasările își găsesc perechea și își fac împreună cuiburi noi. De aici a fost împrumutată și ideea logodnei între doi tineri îndrăgostiți chiar în ziua de Dragobete.
Asemeni fapturilor necuvântătoare (care erau considerate mesagerele zeilor), obiceiul de a-ți găsi perechea și de a te logodi în aceasta zi a fost preluat și în rândul oamenilor. În folclorul romanesc, băieții urmăreau fetele pe care le îndrăgeau și le sărutau în văzul lumii de Dragobete – de unde și expresia ,,Dragobetele sărută fetele”. Dogmele satului tradițional romanesc nu acceptau sub nicio forma astfel de practici într-o zi obișnuită, excepția de la regula reprezentând-o doar aceasta zi.
Tot din folclorul romanesc aflam că Dragobetele a fost transformat de Maica Domnului în Năvalnic, o buruiana de leac folosita în trecut pentru vrăjile de dragoste. Exista mai multe legende care relatează cum s-ar fi întâmplat asta, iar una dintre ele spune că Dragobetele ar fi încercat să o facă pe Maica Domnului să se îndrăgostească de el; nu a reușit, iar ea l-a transformat în Năvalnic.
Sursa foto:timisoara.com
Unde și cum se sărbătorește Dragobetele?
Așa cum Valentine’s Day prinde amploare de la an la an și este sărbătorit în aproape orice colț al tarii, și Dragobetele este prezent în mai toate locuri din Romania. Sărbătoarea specifică odinioară doar Olteniei și Munteniei s-a extins, ușor-ușor, în Transilvania și Moldova, adică în zonele în care nu a existat niciodată. Cel puțin așa povestesc etnologii.
Așa se face că, fară să fie denumită că atare și fară să-i fie dedicata o zi anume, Dragobetele se sărbătorește astăzi în toate zonele tarii. De exemplu, tinerii ardeleni se întâlnesc în prima săptămână din postul Paștelui (cu precădere în sâmbăta Sfanțului Toader), culeg flori de primăvara și petrec împreună, sărbătorind astfel dragostea.
Tradiția Lioarei, întâlnită în Transilvania, este asemănătoare tradiției Dragobetelui: într-o anumită zi din postul Paștelui, fetele din sat se întâlneau în fața unui măr sau păr înflorit, își făceau cununițe din florile sale și, purtându-le, deveneau surori de cruce. ,,Surorile” apelau la diverse incantații în timpul acestui ritual. Astfel, una dintre ele cânta:
,,Lioara, lioara,
Flori de primăvara,
Haideți să culegem
Mandre floricele”,
Iar cealaltă răspundea: ,,vrei să fii surata mea?”. Răspunsul ,,vreau să fiu surata până la moarte” echivala cu un legământ similar celui al fraților de cruce, folosit în tradițiile din sudul tarii. (în Oltenia și Muntenia, ziua de Dragobete era cea în care se alegeau frățiile și se legau jurăminte intre frații de cruce. Băieții sau fetele care făceau parte dintr-o ceata obișnuiau să-și cresteze puțin brațul în forma de cruce, după care își suprapuneau tăieturile ușor sângerânde. Astfel deveneau ,,frați de cruce” sau ,,surori de cruce”, ceea ce însemnă că unul era foarte prezent în viață celuilalt și participa la toate evenimentele – fie ele triste sau fericite.)
Ritualul culegerii primelor flori de primăvară este întâlnit în totță Transilvania. Feciorii oferă fetelor buchetele din aceste flori, iar fetele trebuie să îi sărute, că să fie iubite tot anul. Se spune apoi că fetele care obișnuiesc să se spele pe cap cu flori de iedera și corn în ziua de Sfântul Toader vor avea noroc în dragoste tot anul.
Sursa foto:interestingtimes.ro
Obiceiuri și tradițîi de Dragobete
Înainte de toate, o vorbă din popor spune că cel care nu sărbătorește Dragobetele nu se vă îndrăgosti în acel an, îi vă merge rău și se vă îmbolnăvi.
De asemenea, se spune că, dacă doi tineri îndrăgostiți nu se sărută de Dragobete, se vor desparți în anul respectiv.
Îmbracați în straie de sărbătoare, feciorii și fetele obișnuiesc să plece în pădure să culeagă primele flori de primăvara: ghiocei, viorele, brândușe sau tămâioase; micile buchete se pun apoi la icoane și se păstrează până la Sânziene, când se aruncă într-o apă curgătoare pentru că dorințele lor să fie purtate peste mări și țări și să se îndeplinească. Se spune că cel care găsea cele mai multe flori avea noroc și în dragoste.
Dacă în ziua de Dragobete cineva aude o pupăză, vă fi harnic tot anul.Dacă plouă de Dragobete, înseamnă că vă urma o primăvara frumoasa și că ea vă veni devreme.
În ziua de Dragobete nu este bine să cosi sau să lucrezi la camp, însă trebuie să faci curățenie în țoață casa, că să aduci sporul și prospețimea.Că să fie iubiți tot anul, tinerii trebuie să bea ceai din crenguțe de vișin în ziua de Dragobete și să mănânce turte cu șulfă.
Dragobetele este una dintre putinele ocazii în care vrăjile din dragoste sunt luate în serios și, mai mult decât atât, chiar întreținute. În Ardeal există obiceiul că bătrânele satului să meargă în pădure pentru a culege năvalnic. Înainte însă de a-l smulge din pământ (rostind în același timp numele fetei pentru care este cules), bătrânele pun la rădăcină putina miere, zahăr și făină. Odată cules, năvalnicul este folosit la vrăji, cu scopul de a face un băiat să se îndrăgostească de fata în numele căreia a fost cules năvalnicul.
Sursa foto: caplimpede.ro
Cu o seară înaintea zilei de Dragobete, fecioarele adunau ultimele urme de zăpadă (pe care o numeau zăpadă zânelor), o topeau, iar apa rezultată o foloseau în tot cursul anului la descântece de dragoste și frumusețe.
În sudul tarii se păstrează și în ziua de azi obiceiul ,,zburătoritului”. Ce înseamnă asta? În ziua de Dragobete, fetele se strâng la prânz pe un deal și încep apoi să coboare în fuga spre sat. Fiecare băiat aleargă după fata care-i place; dacă și fetei îi place de băiat, atunci cei doi trebuie să se sărute în văzul tuturor. Acest sărut este că o logodna între cei doi și durează cel puțin un an.
În ziua de Dragobete nu se sacrifică niciun animal sau pasare din curte pentru a nu fi stricat rostul împerecherilor ci, din contră, acestea trebuie să primească mâncare bună. Astfel era asigurat belșugul în casă pe tot parcursul anului.
Că să nu-ți meargă prost tot anul, nu trebuie sub nicio forma să te certi cu cineva în ziua de Dragobete.
Că simbolistica, Dragobetele este similar cu Boboteaza în anumite zone ale tarii: tinerele fecioare își pot afla ursitul în noaptea de Dragobete daca își pun sub perna busuioc sfințit.
În aceasta zi nu ai voie să plângi, pentru că lacrimile curse în ziua de Dragobete aduc necazuri și supărări tot anul.
Și tot în aceasta zi se obișnuiește să se culeagă rădăcini de spânz în unele sate romanești, pentru a fi folosite ulterior că leac pentru anumite boli.
Multe dintre aceste tradiții și obiceiuri de Dragobete pot părea copilărești, însă trebuie prețuite, pentru că ele fac parte din cultura noastră. La sat – singurul loc în care se mai păstrează de altfel aceste obiceiuri – aceste obiceiuri au farmecul lor și trebuie să recunoaștem că devenim nostalgici atunci când avem ocazia să le vedem cu ochii noștri. Poate și pentru că multe dintre ele s-au pierdut sau au îmbrăcat o haina mult mai comerciala, care nu mai păstrează aproape nimic din semnificația originala a Dragobetelui.
O alta legendă spune că Dragobete, un tânăr cu parul negru că abanosul și ochii verzi că iarba muntelui, reușea să trezească iubirea în inima tinerelor fete doar cântând din fluier. I-a învățat pe oameni să iubească timp de sute de ani, iar atunci când și-a îndeplinit sorocul, Maica Domnului l-a transformat în Năvalnic, planta care renaște în fiecare primăvara.
Indiferent de legenda din spatele acestei plante, Năvalnicul a ajuns să fie purtat și astăzi la sânul tinerelor fete, împăturit în punguțe de matase; obiceiul spune că, astfel, tinerele fete reușesc să ,,farmece” flăcăii și să se îndrăgostească de ele. E drept însă că, în unele sate din Romania, exista și varianta modernizata a acestui obicei, conform căreia năvalnicul nu este împăturit într-o punguță de matase, ci într-o bancnota (se spune că aceasta alunga ghinionul și tine dușmanii la distanta).
