Astăzi se împlinesc 166 de ani de la naşterea Mihai Eminescu, considerat într-o majoritate covârşitoare “poetul de geniu al României”.
Născut la 15 ianuarie 1850 în comuna Ipoteşti, nu departe de Botoşani, Mihail Eminovici s-a remarcat de la o vârstă fragedă în sfera poeziei. Prima lucrare lirică semnată de poetul nostru naţional, “De-aş avea…”, a publicat-o încă din perioada studiilor gimnaziale, la numai 16 ani, în revista “Familia”, sub atenta oblănduire a lui Iosif Vulcan, conducătorul revistei. Vulcan îi schimbă numele în Eminescu, fapt considerat determinant asupra ceea ce va avea să devină poetul de geniu al plaiurilor noastre mioritice.
Genialitatea acestuia a fost alimentată necontenit de o sete de cunoaştere incredibilă, degenerată la vârsta de 19 ani, odată cu plecarea la Viena, în anul 1869. Pe perioada celor 3 ani de cursuri universitare, Mihai Eminescu studiază domenii precum filozofia (în special filozofia clasică germană), filologia romanică (pasionat de literaturile germană, franceză şi engleză, dar şi de literaturile orientale), drept, economie politică, medicină. Poeziile scrise în perioada studiilor la Viena şi pe care începe să le publice în 1870 în revista “Convorbiri literare” se numără printre cele mai importante creaţii ale poetului român. Dintre acestea amintim: “Venere şi Madonă”, “Epigonii”, “Împărat şi proletar”(inspirată din evenimentele Comunei din Paris, dar cu o subtilă aluzie la situaţia politică din România secolului XIX), “Mortua est”, “Înger şi demon” şi altele.
După perioada scurtă petrecută la Berlin (1872-1874), Mihai Eminescu se întoarce în ţară, la Iaşi. Din acel moment, viaţa lui devine un şir neîntrerupt de suferinţe, umilinţe, “o necontenită zbatere în ghearele sărăciei şi mizeriei” (Teodor Vârgolici).
Înjosit sistematic de oficialitățile române, marele poet nu s-a bucurat decât de marea şi calda prietenie a lui Ion Creangă. De altfel, Mihai Eminescu a avut un rol hotărâtor asupra destinului amicului lui drag, acesta din urmă lăsându-se convins să aştearnă pe hârtie povestirile şi amintirile din copilărie atât de apreciate şi în ziua de azi. Eminescu a dat de multe ori glas protestului său împotriva nedreptăților unei societăţi inumane, împotriva corupției, împotriva cosmopolitismului şi imoralităţii sociale în care nu se regăsea. Printre altele, edificatoare sunt poemele “Junii corupţi”, “Epigonii”, “Scrisoarea III” şi în deosebi “Împărat şi proletar”. Poemul cel din urmă redă fidel în versuri discrepanţele existente în societate, existente prin diferenţele semnificative dintre păturile sociale.
Pentru Eminescu, trecutul de glorie al poporului român constituia exemplul viu care putea fi dat contemporanilor săi. În poetul nostru naţional ardea o nobilă dorinţă patriotică, materializată prin operele create în scopul reînvierii dragostei de ţară, independenţei şi suveranităţii naţionale obţinute în schimbul jertfei străbunilor. Genialitatea poetului este întărită de viziunea acestuia, multe dintre ideile relevate de acesta având aplicabilitate şi după 166 de ani.
Fiind un reprezentant marcant al curentului romantic întârziat, Mihai Eminescu a transpus în versurile sale frumusețile patriei, de cele mai multe ori în coeziune cu sentimentul dragostei pure, sentiment considerat de acesta ca venind din sfere înalte ale cosmosului.
