24 iunie este o zi ce va rămâne în sufletul și în memoria studenților Facultății de Automatică și Informatică Aplicată de la Universitatea Hyperion.
Aceștia și-au prezentat astăzi lucrările de licență, care au reprezentat un cumul al informațiilor din cei patru ani de facultate.
Studenții ne-au prezentat cele mai frumoase proiecte, iar noi avem plăcerea de a vi le ilustra în următoarele imagini.
,, Am ales această Facultate datorită domeniului în care lucrez, sunt supervizor tehnic. Aveam nevoie de aceste studii pentru a-mi dezvolta și a-mi împlini dorințele pe viitor. Îmi doresc să preiau partea tehnică pe BMS, SSTB, control acces, camere IP. Proiectul meu de licență a fost făcut în două etape. În prima etapă pot spune că am avut ghinionul să mi se viruseze toată munca depusă. Cea de-a doua etapă a fost realizată în două săptămâni pentru terminarea proiectului. Am lucrat și ziua și noaptea pentru a îmi realiza visul”, ne-a declarat un studentul din imaginea de mai sus.
,,Nu voi regreta niciodată că am luat decizia să vin la Hyperion. Inițial am vrut să urmez o Facultate din altă țară. După puțin timp, mi-am dat seama că în unele domenii, privat ce-i drept, România ne poate oferi condiții excelente. Îi sfătuiesc cu mare drag pe viitorii studenți pasionați de acest frumos domeniu să vină la acestă Facultate”.
