Sănătate

Pastilă minune împotriva COVID-19?

Compania Pfizer a strâns deja zeci de voluntari în două locații, una în S.U.A. și alta în Belgia, pentru a testa o pastilă care ar putea opri pandemia de Covid-19.

Testarea se va face pe participanți de vârste mixte, de la 18 la 60 de ani. Procesul de testare va fi împărțit în trei etape. Timp de 145 de zile, aceștia vor fi supravegheați, cu 28 de zile în plus pentru „screening și dozare”, conform raportului, iar unii participanți vor trebui să doarmă câteva nopți în locațiile Pfizer.

”Întrebarea principală va fi cum este tolerat medicamentul”, a spus cercetătorul Ward, care a contribuit la dezvoltarea Tamil, un tratament antiviral împotriva gripei.

Dacă în timpul studiului, voluntarii nu vor avea reacții secundare, acest medicament va putea fi testat și pe cei care au fost deja expuși la virus.

Voluntarii au fost avertizați că, anterior, testarea acestei pastile a fost efectuată doar pe animale.

”Siguranța medicamentului a fost studiată la animale. În aceste studii efectuate pe animale nu au fost identificate riscuri semnificative sau elemente de siguranță, iar medicamentul studiat nu a provocat efecte secundare la niciunul dintre nivelurile de dozare care vor fi utilizate în studiile clinice”, se arată într-un document pus la dispoziție presei de către compania Pfizer, citat de Mediafax.

Pastila ”minune” ar putea fi disponibilă până la sfârșitul acestui an, dacă studiul efectuat se va dovedi a fi un real succes. Medicamentul ar putea ajuta la prevenirea unei îmbolnăviri severe, la persoanele la care vaccinul nu a avut efectul dorit, menționează sursa citată.

Sursă foto: profimedia.ro

 

 

Pastilă minune împotriva COVID-19?

Cele mai citite

Platforma Hyperflash a fost creată în anul 2010 ca urmare a implementării proiectului european JOBS – Jurnalismul Ocupație în Beneficiul Societății – POSDRU 60881.

Copyright © 2010 Hyperflash.ro | 2021

To Top