Poate pentru început vi se pare o informație aberantă sau ireală dar uimitor chiar poți locui într-un apartament timp de un an plătind doar un 1 euro.
Sursă panoramio.com
Acest lucru este posibil în sudul Germaniei în cartierul Fuggerei, construit în urmă cu aproape 500 de ani de Jakob Fugger ,,cel bogat”, unul dintre cei mai influenţi bancheri ai vremii.
Scopul acestui cartier a fost de a le oferi o casă celor care nu îşi permiteau acest lucru, pentru a nu mai exista oamenii străzii și pentru a ridica nivelul de educație din acea zonă a țării.
Sursă panoramio.com
Această favoare vine și cu o serie de condiții puse locuitorilor din Fuggerei. Principala este să se roage, de trei ori pe zi, pentru sufletul şi bunăstarea bancherilor. Porţile cartierului se închid la 22:00 seara, iar pedeapsa celui care întârzie este o amendă cuprinsă între 50 de euro cenţi şi un euro.
Sursă panoramio.com
Cheltuielile cartierului sunt acoperite de către biletele de 4 euro achiziţionate de turiştii care vor să viziteze cartierul Fuggerei.
Din anul 1520 chiria nu s-a mai modificat, atunci 1 euro fiind echivalentul a 88 de euro cenți.
Sursă panoramio.com
Jakob Fugger ,,cel bogat” a fost, din multe puncte de vedere, varianta medievală a bancherului de succes de pe Wall Street.