Politic

Lovitură de teatru în PNL! Partidul e rupt în două, iar Orban poate pierde șefia.

S-au aprins spiritele în PNL, partidul care a format noul guvern alături de USR PLUS și UDMR.
Europarlamentarul Rareș Bogdan și secretarul general al PNL, Robert Sighiartău, sunt cei mai guralivi și îi cer lui Orban să plece de la conducerea partidului.

Ei susțin că din cauza lui Orban, PNL a pierdut alegerile parlamentare, unde PSD a obținut cel mai bun scor.

„Au fost mai multe greșeli în timpul guvernării Orban, cu privire la gestionarea pandemiei și nu numai. Dar cel mai mult mă deranjează că am fost de multe ori comparați cu PSD, pentru comportamentul pe care l-au avut unii colegi ai mei în guvernare, când au fost promovați anumiți oameni în funcții publice, deși nu erau cei mai potriviți” a spus Sighiartău la Digi24.

Orban ar putea părăsi conducerea partidului în iunie sau la toamnă, când va avea loc marele congres din PNL. Există și varinta de criză, dacă spiritele ating cote maxime, ca un congres extraordinar în PNL să fie organizat și mai devreme.

Și Rareș Bogdan a fost la fel de vehement, când a fost întrebat de Orban.
„Regret că după ce am pierdut alegerile nu am cerut demisia lui Orban” spune fostul moderator TV, acum europarlamentar și prim-vicepreședinte în PNL.

În același timp, Rareș Bogdan spune că prim-ministrul Câțu are tot sprijinul său și al partidului.

Tensiunile din partid l-au făcut pe Orban să meargă la Cotroceni, la o întâlnire cu președintele Iohannis.

Aripa care nu îl mai susține pe Orban e nemulțumită și de modul în care au fost împărțite Ministerele din Guvernul Câțu. Unele Ministere importante au fost cedate către USR PLUS și UDMR, deși PNL râvnea la ele. Riscul era, însă, mare, pentru ca PNL putea forma o majoritate doar alături de cele doua partide.

Acum, în PNL există două facțiuni : tabăra care încă îl susține pe Orban și o tabără reformistă condusă de liderii din Transilvania ai PNL. Dintre ei se remarcă primarul Clujului, Boc. El nu a ieșit cu declarații, dar ar putea fi una dintre propunerile PNL pentru a-l înlocui pe Orban la șefia partidului.

Conform calculelor făcute de Digi24, Orban ar avea încă susținerea a 17 lideri județeni, în timp ce noua facțiune e susținută de 13 județe. Sunt și multe județe care nu s-au decis de partea cui vor merge mai departe, între care și Ilfov/București.

Cert este că scandalul din PNL nu aduce vești bune pentru România, mai ales în acest an în care sunt șanse mici să se încheie pandemia, iar o nouă criză economică amenință întreaga lume.

sursa – facebook/Ludovic Orban

 

Lovitură de teatru în PNL! Partidul e rupt în două, iar Orban poate pierde șefia.

Cele mai citite

Platforma Hyperflash a fost creată în anul 2010 ca urmare a implementării proiectului european JOBS – Jurnalismul Ocupație în Beneficiul Societății – POSDRU 60881.

Copyright © 2010 Hyperflash.ro | 2021

To Top