Leïla Slimani, scriitoarea franceză distinsă în 2016 cu prestigiosul premiu Goncourt pentru romanul Cântec lin, a fost prezentă în România pentru lansarea ediției în română a acestui roman, publicat în colecția Literary Fiction a editurii Pandora M, imprint al Grupului Editorial TREI.
La evenimentul de lansare care a avut loc pe 25 octombrie, în Ceainăria librăriei Cărturești Verona, alături de celebra scriitoare, au fost invitați să ia parte la discuție jurnalista literară Adina Dinițoiu, autorul Alexandru Matei, traducătoarea Nadine Vlădescu, dar și Magdalena Mărculescu, director editorial al editurii Trei și al editurii Pandora M, care s-a ocupat de moderarea evenimentului.
Înainte de a începe discuția despre cartea Cântec lin, Leïla Slimani, a vorbit despre ce a însemnat câștigarea premiului Goncourt, dar și despre cum a reușit să gestioneze cele trei condiții pe care ea le trăiește ca autoare din plin: condiția de mamă, artist și femeie de succes.
,,Mult timp am crezut că există două feluri de creații. Creațiile masculine, pentru că bărbații sunt cei care se ocupă de lucrurile spirituoale, ei sunt creatorii obiectelor de artă și creațiile feminine, femeile creând cu pântecul lor, în special copii. Prin urmare, femeile conform acestei concepții nu ar aparține lumii creatoare, nu ar ține de ceea ce are creativitatea în părțile ei cele mai nobile și cele mai înalte. Astfel încât femeile mult timp nu au făcut parte din literatură. Ele puteau să scrie, dar nu puteau să publice. Existau foarte puțini editori care voiau să publice ceea ce scriau femeile. De aceea ele publicau sub pseudonim sau publicau o literatură specială, o literatură pentru femei, fie romane de dragoste, fie povești pentru copii. Însă, este la fel de adevărat că locul femeii în literatură s-a schimbat recent și anume în ultimul secol. Frații Goncourt, cei care au creat premiul Goncourt, spuneau că dacă o femeie este genială înseamnă că este bărbat, prin urmare geniul era un atribut pur masculin. Și de aceea se considera că o femeie trebuie să renunțe la rolul ei de mama, dacă vrea să fie scriitoare. De aceea femei precum Virginia Woolf și Simone de Beauvoir n-au fost mame, au fost creatoare, au fost scriitoare, deși în concepția generală era că rolul de mamă pentru o femeie este mult mai important decât rolul de creatoare, de scriitoare. Însă modernitatea a arătat că poți să fii toate aceste lucruri în același timp. Oamenii pot să fie șocați de toate ideile astea și atunci când am început eu să scriu fiind în același timp însărcinată cu băiețelul meu am spus o să mă opresc din lucru, după acea când băiatul meu avea un an și jumătatea cei din jur mi-au spus a ce bine acum dacă nu mai lucrezi vei putea să te bucuri de copilul tău, vei putea profita de acest timp ca să ai grijă de el. Și eu am spus nu ceea ce vreau să fac este să profit de acest timp ca să scriu. Prin urmare ceilalți cred că misiunea unei femei este aceea de a fi mamă, dar eu cred că misiunea unei femei poate să fie și cea de scriitoare și asta nu o face pe acea femeie să fie o mamă nedemnă sau o mamă denaturată.”
În timpul discuției, jurnalista Adina Dinițoiu, a mărturisit că a fost șocată să citească acestă carte, mai ales că, faptul că finalul este prezentat încă din prima pagină te bulversează.
,,Într-adevăr începutul acestei cărți este bulversant, nu a fost ușor, ca să fiu sinceră am citit repede prima pagină și m-am dus mai departe și am zis o să o recitesc după aceea. Cartea are aspectul unui thriller psihologic este indicat pe copertă acest lucru, cu finalul pus pe prima pagină, ca o secvență șoc de film, după care cititorul se transformă brusc într-un detectiv care vrea să găsească pas cu pas indiciile care au condus la această crimă oribilă și să găsească și un soi de explicație logică.
Este o cartă scrisă percutant, într-un stil foarte direct, foarte concis, un narator omniscient care nu judecă niciodată personajele, dar care le prezintă neconcesiv pe fiecare dintre ele, așadar o carte bine scrisă, o carte cu o miză socială puternică. Un soi de thriller psihologic pentru că e vorba despre un caz clinic după mine, bona perfectă, de fapt este o femeie cu probleme psihice și acest lucru este vizibil abia pe parcurs, pentru că noi descoperim o dată cu părinții celor doi copii indiciile acestei anormalități să spunem psihice a bonei. Este o carte cu suspans, care se citește cu pasiune și dacă treci de prima pagină, după aceea e ușor. Ce m-a impresionat din punct de vedere literar, pentru că eu nu sunt o militantă, sunt o jurnalistă și un critic literar în primul rând, deși recunosc că aceste probleme legate de condiția femeii în lumea de azi sunt foarte importante, iar Leïla Slimani are curajul să le pună pe tapet și este vorba aici de două condiții feminine. Condiția feminină reprezentată de Myriam , de soția tânărului cuplu care după doi copii simte nevoia să revină în meserie, să aibă o carieră, să se simtă împlinită profesional și nu doar o femeie rămasă în condiția de mamă și de marginalitate socială. Și condiția de femeie reprezentată de Louise care este o babysitter-iță puțin mai mare decât Myriam și care se confruntă cu sărăcia, cu un mariaj dificil, un soț care moare și care o lasă cu foarte multe datorii, o femeie care este nevoită să facă această meserie de tânără și care practic face carieră în meseria de babysitter și nu reușește să depășească această condiție. Sunt două cazuri feminine în societatea contemporană, complicate, pe care scriitoare reușește să le pună în scenă și să le lase să se desfășoare fără să intervină, fără sa o judece nici pe una, nici pe cealaltă. Este un roman antrenant și interesant prin problematica pe care o pune. Iar literal vorbind, pe mine m-a impresionat figura bonei. Este un personaj care sare din pagină, care dincolo de feminism, de lupta de clasă, de dominație, pur și simplu te acaparează pentru că este un personaj bine construit, un caz clinic extraordinar. Este un personaj literar reușit.”
În timpul întâlnirii cu cititorii Leïla Slimani a povestit cum a ajuns să creadă că a fi scriitor înseamnă ,,a bea alcool și a delira” și asta datorită poveștilor pe care i le spuneau părinții ei, dar și care este din punctul ei de vedere rolul unui scriitor.
,,Rolul unui scriitor este și acela de a arăta că nu ne naștem monștrii. Pentru că orice monstru a fost și el copil, a avut părinți, a avut prieteni, poate a fost iubit, poate nu a fost iubit, așa se întâmplă și în cazul lui Louise, de aceea cred că ne atașăm de ea, pentru că eu, prin povestea ei, am vrut să arăt că nu există numai categoriile în care suntem încadrați în viață: săraci, bogați, diferiți. Există un suflet, există un mister al fiecăruia dincolo de toate acestea și asta am vrut eu să prezint, toate contradicțiile, toată complexitatea unui personaj. Am vrut să restitui toate lucrurile acestea, pentru că nu suntem numai așa cum părem, nu suntem numai așa cum ne văd ceilalți. Prin urmare ne atașăm de personajul din carte chiar dacă este un monstru, pentru că ne atașăm de misterul lui și devenim complicele lui, pentru că simțim ce simte el din interior.”
Nadine Vlădescu: ,,Mi-a rămas sentimentul ăsta că Leïla Slimani este o inteligență extraordinar de vie, cu o franchețe deosebită, cu curajul de a spune lucruri care sunt convinsă că au durut-o pe ea întâi de toate și cu capacitatea de a scrie rămânându-și fidelă sie însăși și asta mi se pare o calitate foarte importantă pentru un scriitor și mai ales pentru o scriitoare, pentru o femeie dincolo de orice discuție legată de feminism sau de ce înseamnă să scrii în ziua de astăzi.”
La sfârșitul întâlnirii cititorii au putut să facă poze, dar și să primească autografe de la autoarea Leïla Slimani.
,,Leïla Slimani este actuala titulara a premiului Goncourt în Franța. Acest premiu pe care l-a obținut în noiembrie anul trecut, practic a însemnat o revelație pentru lumea literară franceză și nu numai. Pentru că ea este o scriitoare foarte tânără, are 35 de ani, scrisese înainte un roman, deci practic a fost la al doilea roman iar de obicei acest premiu survine după o carieră literară îndelungată. Și practic este suficient să citești cărțile ei pentru a realiza calitatea literară și în același timp este interesant că nu este vorba doar de o literatură de înaltă calitate, ci este vorba și despre o literatură captivantă. Cântec lin, romanul care a fost premiat cu Goncourt și care este tradus în seara aceasta, este romanul pentru care Leïla Slimani este în România. Este o carte profundă și mai ales violentă, renumită prin celebrul început extrem de crud: din primul paragraf aflăm deznodământul, o bonă aproape perfectă și-a omorât cei doi copii pe care îi avea în grijă. Cartea este după aceea o anatomie a acestei culpabilități, a acestei crime, a acestei frustrări care a dus la rezultatul final. ” a declarat Magdalena Mărculescu – director editorial Grupul Editorial Trei pentru Hyperflash.ro.
