Lume multă, voie bună, glume, glume și iar glume. Cam așa putem descrie seara precedentă din Club99 unde a avut loc Finala Cupei99, un show de stand up comedy de zile mari din pricina oamenilor care au urcat pe scenă și anume:
- Marius Covache
- Alexandru Minculescu
- George CT
- Nae Nicolae
- Nelu Cortea
Cu cei cinci finaliști ne-am mai întâlnit prin diverse localuri din București la evenimente precum: “Seara amatorilor de stand up comedy.” La fel ca și atunci, accesul în sală a fost gratuit. Deși pe afișul evenimentului ca și prezentator a fost anunțat Costel Bojog, pe scenă și-a făcut apariția Claudiu Mihail Teohari alias Teo Haha, alias Teo de la Nimic Nou, etc. Pe la jumătatea spectacolului și-a făcut apariția și Mc-ul anunțat inițial, astfel publicul s-a bucurat să-i vadă pe aceeași scenă pe doi dintre cei mai apreciați stand up-eri de pe meleagurile noastre, ba chiar pe gratis după spusele celor doi. Bineînțeles, tot sub formă de glumă.
Fiecare concurent a avut la dispoziție 12 minute să convingă publicul că merită să fie desemnat câștigătorul concursului, deoarece juriul a fost format din oamenii prezenți la eveniment. Fiecare persoană a primit câte un bilețel cu numele celor cinci concurenți, însă doar trei aveau șansa de a intra în posesia premilor puse la bătaie.
Pe locul întâi, mai exact și câștigătorul sumei de 1500 RON s-a clasat Minculescu Alexandru, care și-a dorit parcă cel mai mult să câștige acest concurs pentru a-i dovedi iubitei lui că nu mai este un simplu amator, după spusele lui.Locul doi și cei 1000 de RON au mers la ardeleanul Nelu Cortea, preferatul cuplurilor din sală și unul din autorii piesei “Cine e grăsuța mea?”
Ultimul loc și cei 500 de RON îi revin lui Nae Nicolae, un băiat de comitet care te face să râzi doar văzându-l că se apropie de scenă și căruia i-ați face o mare bucurie dacă i-ați da un like pe pagina de Facebook cu același nume.