Sâmbătă la Teatrul Nottara s-a consemnat o premieră, odată cu punerea în scenă a piesei “Drumul spre Mecca-Casa Bufniţei”. Cu un fir dramaturgic structurat în jurul conceptului filozofic al drumului iniţiatic, reprezentaţia constituie o veritabilă dramă de idei, unde personajul principal este prins între ideologiile autoimpuse şi direcţia implementată de instituţia ecleziastică.
Spectacolul este o adaptare după povestea lui Helen Martins, o cunoscută artistă a Africii de Sud, care şi-a transformat casa şi grădina într-o operă de artă, devenite ulterior muzeu – Casa Bufniţei şi Curtea Cămilei.
Distribuţia a adus în prim plan actori de marcă ai Teatrului Nottara precum Anca Bejenaru (Domnişoara Helen), Ada Navrot (Elsa Navrot) şi Sorin Cociş (Pastorul Marius).
“Drumul spre Mecca – Casa Bufniţei” reprezintă prima experienţă regizorală a Geaninei Hergheligiu, o punere în scenă extraordinară, pe măsura temei abordate.
Geniul regizoral introduce conflictul interior drept consecinţă a unui conflict exterior din trecut, eveniment marcant pentru protagonistă. Mai mult decăt atăt, conflictul interior creat devine cauză a conflictului exterior stârnit în primă fază între Domnişoara Helen şi Elsa, pentru ca mai apoi acesta să se transforme într-un conflict în trei, în scenă intrând Pastorul Marius.
Prezenţa timidă a comicului în reprezentaţia de sâmbătă a constituit de asemenea o premieră în cadrul Teatrului Nottara. În “Drumul spre Mecca – Casa Bufniţei” regăsim comicul de limbaj, însă insuficient dezvoltat, ideal pentru încadrarea spectacolului la genul “Dramă”, dar cu o uşoară amprentă comică marca Nottara, arhicunoscut în sfera reprezentaţiilor comice.
Acest spectacol dramaturgic legitimează noua ideologie abordată în cadrul Teatrului Nottara. Direcţia este una spectaculoasă în măsura în care reprezentațiile încadrate în genul “Dramă” se alătură celor comice, ambele bucurându-se de o calitate excepţională, din toate punctele de vedere. Rezultatul este extraordinar şi anunţă o deschidere ideologică foarte interesantă şi sănătoasă de asemenea.
Hyperflash vă recomandă reprezentaţia “Drumul spre Mecca – Casa Bufniţei” din 28 martie. Satisfacţia este garantată!
Pentru mai multe informaţii accesaţi pagina oficială a Teatrului Nottara.
Galerie foto:
