Personalitatea Zilei

Alpinistul Constantin Lăcătușu, ”Primul român care a cucerit Everestul”

Primul român care a cucerit Everestul, în urmă cu 26 ani, se numește Constantin Lăcătușu, alpinist, geolog și cameraman, născut la data de 21 februarie 1961 în Piatra Neamț.

Pe 17 mai 1995, reușește performanța de a atinge Acoperișul Lumii, fiind una dintre cele mai grele expediții la care a participat. Tricolorul ridicat pe culme a fost momentul remarcabil și cel mai notabil pentru acesta.

„Am pășit pe acoperișul lumii pe la ora 13:45, după un chin ce mi s-a părut interminabil. (…) Am știut tot timpul că voi reuși, deși ultimele sute de metri au fost o probă de suferință dar și de motivație și determinare totală. (…) Am putut admira toată lumea de sus, la propriu”, potrivit sporttim.ro.

sursă foto : shtiu.ro

„Everest 17 mai 1995. Singur pe vârf, fără șerpaș și fără oxigen, utilizat doar 200 m deasupra ultimei tabere (8250m). Alte vremuri: doar 350 alpiniști pe vârf până atunci, doar 75 dinspre Tibet, doar eu + alți 5 în acea zi, niciun șerpaș, fără corzi fixe până pe vârf. Cu un an înainte, traseu dificil, în premieră, până la 8100 m, atât cât ne-a lăsat o avalanșă imensă din care am scăpat doar grație Celui de Sus“, relatează Lăcătușu într-un interviu acordat celor de la adevarul.ro

sursă foto : Historia.ro

Pentru Constantin, lupta de a cuceri cele mai înalte culmi a fost o reușită, așa cum arată și lista rezultatelor pe care acesta  le-a dobândit de-a lungul anilor.

  • iunie 1990: Elbrus (5.642 m).
  • 4 februarie 1995:Kilimanjaro (5.895 m) – ruta Marangu
  • 17 mai 1995: Everest (8.848 m) – premieră românească, ruta Pasul de Nord – creasta nordică – creasta nord-estică.
  • 16 februarie 1996:Aconcagua (6.962 m) – ruta normală.
  • 4 iunie 1997:McKinley (Denali) (6.194 m) – prima ascensiune a unei echipe românești, ruta West Butress.
  • 25 aprilie 2000:Puncak Jaya (Piramida Carstensz) (4.884 m) – premieră românească, ruta Messner (creasta Estică).
  • 10 decembrie 2001: Masivul Vinson (4.897 m) – ruta normală.

sursă foto : Historia.ro

În prezent, Constantin este președintele Clubului Montan Român situat în locul său natal, Piatra Neamț. Aici ajută, învață și încurajează tinerii alpiniști să-și depășească condițiile.

Sursă informații: Internet

Alpinistul Constantin Lăcătușu, ”Primul român care a cucerit Everestul”

Cele mai citite

Platforma Hyperflash a fost creată în anul 2010 ca urmare a implementării proiectului european JOBS – Jurnalismul Ocupație în Beneficiul Societății – POSDRU 60881.

Copyright © 2010 Hyperflash.ro | 2021

To Top