Comunicate de presă

2021 aduce în exclusivitate un vas de croazieră în Delta Dunării

Turiștii vor avea parte în 2021 de experiențe unice dacă vor alege ca destinație de vacanță Delta Dunării.  O navă de croazieră fluvială cu o capacitate de 80 de locuri va face deliciul vizitatorilor din Danubius Pontis. Cei care vor urca la bordul vasului vor avea parte de excursii captivante pe brațele fluviului, dar și de noi produse turistice pe malul ucrainean al Dunării.

Marius Crifțonencu a mărturisit că a decis să investească într-o nouă facilitate turistică, după ce la mijlocul anului trecut a avut o afacere cu un hotel plutitor în Rezervație.

“Anul trecut a fost un sezon bun pentru noi şi în acest context am decis ca în acest sezon să le ofer turiştilor posibilitatea unor excursii de 4 până la şapte zile pe braţele Dunării. Destinaţiile finale vor fi Sulina, Sfântu Gheorghe şi Ismail (localitate aflată pe malul ucrainean al braţului Chilia, n.red.)”, a afirmat Crifţonencu, potrivit agerpres.ro

Vasul dispune de o terasă exterioară, şezlonguri, jacuzzi, restaurant şi, spre deosebire de alte unităţi de cazare din Deltă, ar putea fi deschis şi în timpul iernii.

“Ocazional, pe zonele Crişan şi Sfântu Gheorghe, organizăm şi excursii spre lacurile şi canalele Deltei, cu prezentarea tradiţiilor locale, a localităţilor, dar cu invitarea la bord a persoanelor de etnie ucraineană, greacă, rusească şi a artiştilor români care să le ofere spectacole invitaţilor”, a menţionat proprietarul navei.

El a mai spus că, în contextul crizei sanitare, nava nu va pleca niciodată de la mal încărcată la capacitate maximă, astfel încât turiştii să se simtă în siguranţă.

Potrivit Asociaţiei de Management al Destinaţiei Turistice Delta Dunării, unul din atuurile noului produs turistic constă în faptul că va putea fi deschis şi iarna turiştilor.

“La Ismail, oaspeţii vor putea degusta vinuri şi vor putea vizita Cetatea Albă. Noul vas de croazieră completează armonios produsul turistic din Deltă şi se alătură hotelurilor plutitoare care oferă vacanţe inedite în rezervaţie. Avantajul acestui tip de vacanţă este că se poate accesa toată delta, într-un sejur de şapte nopţi”, a precizat preşedintele AMDTDD, Cătălin Ţibuleac.

Turismul cu navele de croazieră fluvială a cunoscut o creştere importantă până la debutul crizei sanitare. Până anul trecut, aproape 300 de nave veneau anual din Germania pe Dunăre până în Deltă, însă în 2020 doar 14 dintre ele au mai acostat pe raza judeţului.

2021 aduce în exclusivitate un vas de croazieră în Delta Dunării

Cele mai citite

Platforma Hyperflash a fost creată în anul 2010 ca urmare a implementării proiectului european JOBS – Jurnalismul Ocupație în Beneficiul Societății – POSDRU 60881.

Copyright © 2010 Hyperflash.ro | 2021

To Top