Sport

Steaua – Partizan Belgrad 1-1

Turul trei preliminar al Ligii Campionilor le-a adus faţă în faţă pe două campioane, cea a României şi cea a Serbiei, confruntare ce s-a terminat la egalitate, 1-1.

Jugurtha Hamroun.

Cu o Arena Naţională fără spectatori şi cu multe grade cu plus la Bucureşti, meciul nu s-a ridicat la nivelul aşteptărilor unui duel între campioane.

Prima fază importantă a meciului a venit în minutul 9, când Oumaru a centrat în faza porţii după o greşeală a lui Papp, dar fără probleme pentru Cojocaru.

Replica Stelei a venit două minute mai târziu, Tade i-a centrat foarte bine lui Hamroun, care a ajuns însă prea târziu la minge.

Acelaşi Hamroun caută golul trei minute mai târziu, dar pasa lui Adi Popa este scoasă de un jucător advers.

În minutul 23 a venit replia sârbilor, Zivkovici a trimis o torpilă de la 20 de metri, dar Cojocaru a fost la post şi şi-a salvat echipa.

Scorul la pauză a fost egal, 0-0, iar Hamroun a dovedit incă o dată că este una din cele mai bune achiziţii ale rosi-albaștrilor din această vară.

După două minute de la reluarea jocului, Adi Popa putea marca după o fază proprie cu mare afect, dar mingea a trecut cu puţin pe lângă vinclu.

Mintul 62 a adus şi primul gol, sârbii de la Partizan au înscris prin Vulicevici cu un şut la colţul lung.

Replica Stelei a venit abia în minutul 81, după o gafă a portarului sârb. Hamroun a trimis din lovitură liberă, iar Varela a fost la locul potrivit pentru 1-1.

În ultimele minute de joc, ambele formaţii s-au intrecut în ratări, iar meciul s-a încheiat 1-1. Un scor care oferă speranţe romanilor în returul de peste o săptămână de la Belgrad.

Un factor incomod pentru echipa lui Mirel Rădoi ar putea fi fanii lui Partizan. Aceştia sunt recunoscuţi pentru spiritul de luptă şi susţinerea echipei. Însăşi antrenorul sârb, Milinkovici, recunoaşte meritul suporterilor:

“Noi avem cei mai frumoşi fani din lume”.

Steaua nu a beneficiat seara trecută de suportul fanilor, trupa din Ghencea fiind sancţionată cu două jocuri fără spectatori pe teren propriu în cupele europene, după incidentele de la partida cu Dinamo Kiev, din grupele Ligii Europa din sezonul trecut.

La conferinţa de presă de la finalul partidei, Zoran Milinkovici, s-a arătat mulţumit de jocul echipei sale şi a dat vina pe neşansa:

“Nu am nicio îndoială că Partizan şi-a dorit mai mult victoria. În fiecare minut am încercat să ne creăm ocazii. Pot să fiu mândru de băieţii mei pentru ce-au făcut. Poate ne-a lipsit norocul să câştigăm.

Golul pe care l-am primit a fost într-o zonă în care nu ar fi trebuit.

Rămân încă 90 de minute la Belgrad, şi la fel cum am crezut şi în seara asta, mai mult vom crede la Belgrad, când stadionul va fi plin.”

Şi antrenorul oficial al Stelei, Massimo Petrazzini a comentat jocul echipei sale, el punctând pe un echilibru între cele două formaţii:

“A fost un meci dificil, un meci în care ne-am chinuit şi am egalat.

Din punctul meu de vedere nu am văzut nicio echipă care a dominat. Şi la Belgrad va fi un meci deschis. Jocul Stelei nu s-a desfăşurat cu continuitate, suntem la început şi trebuie să punem lucrurile la punct. La Belgrad va fi un meci vital.”

Petrazzini a adăugat că a simţit lipsa celui de-al-12-lea jucător:

“Ne dorim să jucăm cu presiunea publicului”.

Echipele de start:

Steaua: Cojocaru – Alcenat, Papp, Varela, Toşca – Muniru, Breeveld (Tahar ’75) – Ad. Popa (Tudorie ’65), Hamroun (Mihalcea ’90+2), Chipciu – Tade.

Partizan Belgrad: Z. Zivkovici – Vulicevici, Balazici, Fabricio, N. Petrovici – Babovici (Ilici ’83), Jevtovici, Brasanac – A. Zivkovici, Bojinov (Saponjici ’19), Oumaru (Ninkovici ’70).

Foto: dolcesport.ro, digisport.ro

 

Cele mai citite

Platforma Hyperflash a fost creată în anul 2010 ca urmare a implementării proiectului european JOBS – Jurnalismul Ocupație în Beneficiul Societății – POSDRU 60881.

Copyright © 2010 Hyperflash.ro | 2021

To Top