Cultural

ZIUA SHAKESPEARE, ZIUA CĂRȚII, 23 APRILIE

William Shakespeare este probabil cel mai studiat, controversat, apreciat și jucat dramaturg.

Operele lui Shakespeare sunt sursă inepuizabilă de inspirație pentru scenariști  și regizori iar teatrul, televiziunea sau cinematografia de pe întreg globul abundă de producții  ale căror scenarii au fost scrise după piesele, poemele, poeziile sau sonetele shakespeariene.

Data nașterii lui William Shakespeare nu este cunoscută cu exactitate, dar a fost atribuită ziua de 23 aprilie 1564 ca fiind prima zi din viața „Poetului Național” al Angliei, așa cum pe bună dreptate a fost numit. S-a născut la Stratford-upon-Avon, actualmente un cochet orășel din West Midlands, la doar 30 de kilometri de Birmingham. Tatăl său a fost John Shakespeare iar mama sa, Marry Arden, familia sa fiind una cu posibilități financiare deloc  neglijabile. S-a născut ca cel de-al treilea copil, din cei opt ai familiei, și totodată cel care a trait cel mai mult.

Nu există date certe despre școlile pe care Shakespeare le-a urmat din copilărie până la adolescență, dar se presupune că acesta ar fi studiat la King’s New School din localitatea natală, iar mai apoi ar fi studiat limba latină și alte limbi clasice, așa cum era stabilit în planul de învățământ al Angliei de la acea vreme.

Anne Hathaway  avea 26 de ani când s-a căsătorit cu tânărul  William, care avea doar 18 ani, și au avut impreună trei copii: Susanna, Hamnet și Judith, ultimii doi, gemeni.

William Shakespeare s-a stins din viață când avea doar 52 de ani, la 23 aprilie 1616, și este înmormăntat la Holy Trinity Church din localitatea în care s-a născut, Stratford-upon-Avon.

 

Paradigma datelor necunoscute despre William Shakespeare continuă atât cu paternitatea și  cronologia pieselor de teatru care îi sunt atribuite, cât și cu incertitudinea care planează asupra faptului că nu se cunosc toate companiile de teatru pentru care acesta a scris. Nu se cunoaște nici religia familiei lui Shakespeare, dar se presupune că mama sa ar fi provenit dintr-o familie catolică. Și orientarea sexuală a acestuia a fost subiect de dezbateri de-a lungul timpului, dar nu s-au găsit dovezi certe că acesta ar fi fost homosexual așa cum s-a presupus din pricina faptului că ar fi scris câteva sonete dedicate unor tineri arătoși.

Cu toate aceste confuzii privitoare la viața privata a celebrului autor și la activitatea sa literară, căteva dintre operele acestuia sunt  numite ca fiind „cele mai bune tragedii”, sau „cele mai bune opere literare scrise vreodată”.

„Romeo și Julieta”, „Hamlet”, „Titus Andronicus”, „Othelo”, „Regele Lear”, „Macbeth”,  „Mult zgomot pentru nimic”, „Cum vă place”, „Îmblânzirea scorpiei”, „Visul unei nopți de vară”, „Richard al III-lea”, sunt câteva titluri dintre cele mai cunoscute din însemnata operă shakespeariană.

William Shakespeare începe la Londra, între anii 1585-1592 o carieră de succes ca actor,  scriitor și coproprietar al unei companii de teatru, The King’s Man, și coacționar al Teatrului Globe.  Tot în această perioadă începe să scrie comedie, apoi piese istorice-preferate publicului din acea epocă iar mai apoi, până în anul 1608 scrie tragedii, considerate ca fiind „cele mai strălucite lucrări în limba engleză”.

După aproape cinci secole, munca lui William Shakespeare se bucură de aprecierea întregii lumi, opera acestuia fiind respectată de toți iubitorii de teatru și literatură iar interpretările scrierilor sale au îmbrăcat de-a lungul timpului variante dintre cele mai inspirate și interesante.

Ziua Shakespeare este marcată anul acesta prin intermediul programului  Zilele Multiculturalității, propus de  Doamna Regizor Alice Barb, la Casa Artelor Dinu Lipatti care se va desfășura on-line sâmbătă, 24 aprilie, pe profilul de facebook a instituției. Redăm în continuare programul acestui eveniment, pe care l-am primit la redacția Hyperflash de la Biroul de presă al Casei Artelor Dinu Lipatti:

„De la orele 19:00 vă invităm să urmăriți Recitalul Extraordinar intitulat „Shakespeare și Muzica”, susținut de soprana Marta Sandu, tenorul Andrei Lazăr, pianista Mădălina Florescu, violonistul Cristian Balaș și actorul Cristian Iacob. În program au fost incluse arii din operele „Romeo și Julieta” de Charles Gounod, „Macbeth”, „Otello” și „Falstaff” de Giuseppe Verdi, libretele acestor opere fiind inspirate de piesele omonime scrise de Willliam Shakespeare. De asemenea, Recitalul include și unele dintre cele mai iubite sonete shakespeariene. Evenimentul, în care muzica se îmbină perfect cu poezia, a avut loc în anul 2018 în Salonul de Muzică al Casei Lipatti, iar acum puteți urmări acest Recital în Premieră Online pe pagina noastră de Facebook.

Vă invităm să fim împreună în această zi și să celebrăm geniul lui Shakespeare, care reușește la 457 de ani de la naștere să influențeze gândirea și simțirea societății moderne prin operele pe care le-a creat, piesele sale jucându-se pretutindeni cu un succes care crește odată cu trecerea anilor.

Conceptul Programului „Zilele Multiculturalității-ZiuaShakespeare” aparține Directorului fondator al Casei Artelor Dinu Lipatti, pianista și regizoarea Alice Barb”.

Ziua de 23 aprilie este începând din anul 1995, la propunerea UNESCO și  Ziua Internațională a Cărții și a Drepturior de Autor și marchează trecerea în neființă a doi  importanți creatori ai literaturii universale, William Shakespeare și Miguel de Cervantes.

Pe lânga aceasta din anul 2005, în România, la  23 aprilie se sărbătorește Ziua Bibliotecarului.

FOTO: Sergiu A.Nap, Shakespeare Memorial Room, National Library Birmingham, UK

 

 

ZIUA SHAKESPEARE, ZIUA CĂRȚII, 23 APRILIE

Cele mai citite

Platforma Hyperflash a fost creată în anul 2010 ca urmare a implementării proiectului european JOBS – Jurnalismul Ocupație în Beneficiul Societății – POSDRU 60881.

Copyright © 2010 Hyperflash.ro | 2021

To Top