Hai să ne imaginăm galaxia noastră, cu toate cele nouă planete, sateliţi, ş.a. m.d. Pe a treia treaptă ca depărtare de Soare – o stea gigantică poziţionată fix în centrul Sistemului Solar – suntem noi, Planeta Pământ.
Această planetă are o reputaţie destul de bună printre celelalte opt, curtată fiind insistent, se pare, de ceea ce noi ştim că este un satelit natural al Pământului, Prea-slăvita Lună, atât de iubită de insuficient de înţelesul Eminescu. Soarele, de asemenea, pare că acordă o atenţie specială nouă, mângâind delicat Terra cu razele lui de lumină şi căldură. Ia uite aici:
„Luna varsă peste toate voluptoasa ei văpaie,
Ea din noaptea amintirii o vecie-ntreagă scoate
De dureri, pe care însă le simţim ca-n vis pe toate.
(…) Lună tu, stăpân-a mării, pe a lumii boltă luneci
Şi gândirilor dând viaţă, suferinţele întuneci;”
– Fragment din Scrisoarea I
Ea este Luna din mintea acestui domn. O Lună plină de idei! Idei pe care simte nevoia să le împărtăşească cu noi fie că vrem fie că nu. Te rog, spune-mi un alt moment mai bun pentru Lună pentru a visa împreună cu tine decât noaptea! Două momente se repetă fără cusur pe cerul vieţii noastre: dispare Soarele, a pare Luna şi invers. Restul e Can-Can.
Cele mai elementare informaţii din Biologie predate în şcoli ascund descoperiri fundamentale ale omenirii! Fotosinteza de exemplu. Necesitatea prezenţei Luminii pe Planetă pentru crearea şi menţinerea vieţii îi este unanim recunoscută Soarelui. Astrul, neglijat vizual de cele mai multe ori, transmite planetei elementul fundamental creaţiei, menţinerii şi dezvoltării vieţii.
Bine, bine, Soarele ca Soarele, dar cu Luna ce e aici? Da..ştim cu toţii că ea apare noaptea de când lumea şi pământul şi e satelitul nostru drag. Dar iată prieteni ce spune Wikipedia despre Astrul selenar:
Schimbarea Lunii în multitudinea de faze și de forme semicirculare a adus mari influențe, încă din cele mai vechi timpuri, în dezvoltarea limbilor, calendarelor, artei și a mitologiei.
Iată, aici ni se relevă o „sarcină” a Lunii, şi anume influenţarea unor decizii, fie vorba între noi fundamentale, pe drumul vieţii omenirii.
Să zicem că eşti şef. Nu, mai bine lider. Toţi colegii tăi gravitează în jurul tău, eşti „în centrul atenţiei”! De ce? Pentru că modalităţile tale de persuasiune au atras atenţia celorlalţi spre a-şi însuşi părţi promovate de tine persuasiv desigur, sau pentru a se feri de părţi rele, transmise de asemenea de tine. Aceste mari influenţe, încă din cele mai vechi timpuri ale Lunii ajung numai din perspectivă gramaticală să fie aproape sinonime cu persuasiunea.
Lumea este clădită folosind poate cea mai puternică şi mai gălăgioasă armă a lumii: Persuasiunea. Acest concept stă la baza comportamentului uman din primul moment al existenţei lui. Viaţa omului e persuasiune continuă. Convingi oameni să îţi modeleze viaţa tot timpul.
Dar cum să ajungă Luna să ma influenţeze pe mine?
Ei bine, atât Eminescu, cât şi Wikipedia îi atribuie Acesteia calităţi persuasive, prezente se pare şi în formă cuvântată, rezultat al unei intervenţii mai mult sau mai puţin conştiente şi oportune la nivel neuronal; Cuvântul reprezintă forma acceptată de noi ca fiind finală gândului. La baza oricărei forme de comunicare a stat întotdeauna Cuvântul.
Cel Care, fără stricăciune, pe Dumnezeu-Cuvântul L-A născut!
Iată-L într-o postură fundamentală pentru evoluţia „generaţiei d.Hr..” Cuvăntul este materializarea ideilor pe care le aplici pentru o viaţă, speri tu, tot timpul mai bună. Te rogi la Dumnezeu, cuvântezi, influenţezi tu însuţi soarta oamenilor din jurul tău care, curios, atribuie schimbările determinate de tine tot lui Dumnezeu. Drept urmare, se pare că Dumnezeu nu este prezent doar în forma abstracta, ca entitate atotputernică, atotştiutoare şi invinită. Putem conchide că influenţa Lui asupra sufletului omenesc se poate concretiza şi prin intermediul aceluiaşi Om. Deci omul este purtător şi propovăduitor de Har Divin.
Vedem deci prezenţa Dumnezeului acceptat în majoritatea credinţelor, doar că rolul Acestuia pare că este împărţit: Viaţa Îi este atribuită general-valabil Soarelui ca dătător de lumină şi căldură, elemente fundamentale necesare vieţii, în vreme ce Luna pare că este Cea care ne determină direcţia de funcţionare a aparatului gândirii, prin vis. Deşi se poate afirma întemeiat că actul somnului este pricină pentru starea de visare, un singur fapt este consemnat întotdeauna odată cu venirea nopţii: prezenţa Lunii.
foto: Campia-express.ro
Concluzia cuvântării de mai sus se vrea a fi un exemplu în ceea ce priveşte percepţia omului despre Dumnezeu ca unic Creator. Eu nu vreau să ajung la concluzia că ar putea fi doi Dumnezei, nicidecum. Ceea ce este curios este însă că rolurile pe care le îndeplinesc cele două corpuri cereşti pe cer se aseamănă izbitor cu secvenţa determinantă din povestea primilor oameni, Adam şi Eva.
Scena în care Eva alege să muşte din Mărul Cunoaşterii este determinant pentru caracterul anecdotic al motivului pentru care Astrul Selenar apare perfect poziţionat în preajma Pământului. Ştim cu toţii că înainte de acest eveniment, după cum spune Biblia, trăirile celor doi oameni aveau un caracter predominant existenţial, Cunoaşterea fiind declanşată tocmai de interdicţia de a mânca din acel copac, restricţie care a trezit curiozitatea.
Esenţa acestor vorbe cu caracter profetic care se regăsesc în Biblie, cartea fundamentală a Creştinătăţii, este pasibilă de a prezenta umanizat o schimbare astrală de proporţii, determinată desigur de un Creator. Rolul celor doi aştri, Soare şi Lună, poate fi deci unul extrem de important pentru direcţia urmată de om. Interesant este faptul că majoritatea religiilor, printre care toate cele mai importante, prezintă drept punct determinant pentru evoluţia omului „greşeala” Evei.
