Nu a fost nevoie de măști sau distanțare socială la premiile Brit de marți, întrucât ceremonia a făcut parte dintr-un proiect al guvernului Marii Britanii, care examinează modul în care adunările în aer liber ar putea funcționa post-pandemic COVID-19.
O veste numai bună, pentru că la acest eveniment vedetele s-au putut prezenta personal pentru a-și accepta trofeele în fața publicului și, cel mai important, să pășească din nou pe covorul roșu.
Mulți au profitat de acest lucru și au oferit momente și ținute demne de admirație. Dar cum o fotografie face cât o mie de cuvinte, iată câteva dintre cele mai bune apariții.
Back to black spunea o melodie, prezentatoarea Maya Jama (stânga) s-a alăturat celor două cântărețe nominalizate Jessie Ware (centru) și Celeste, optând pentru rochia neagră. Ware, care este însărcinată, a purtat o rochie Valentino lungă, în timp ce Celeste purta o rochie neagră și pufoasă din pene, creată de Ashley Williams.
Jama, prezentatoare la ceremonie și gazdă pe ITV2 alături de Clara Amfo, a purtat o rochie neagră bejeweled pe care a accesorizat-o cu un colier Bulgari și o pereche de stileto negri.
Sursa foto:brits.co.uk
Cântărețul Harry Styles, care a luat trofeul pentru cel mai bun single Watermelon Sugar, a fost unul dintre cei mai bine îmbrăcați de pe covorul roșu, potrivit bbc.com. Acesta a purtat un costum Gucci cu forme de pătrat, în nuanțe de crem, portocaliu și visiniu, iar ca ținuta să aibă o tușă extravagantă a ales să o accesorizeze cu o geantă de mână și pantofi din piele de căprioară.
“Mă rotesc pe tocuri înalte, dragă,” a scris Taylor Swift pe contul de Instagram înainte de a păși pe covorul roșu. Prima femeie care a câștigat premiul Global Icon a purtat un deux-pieces alb cu paiete, marca Miu Miu.
Sursa foto: instagram.com/dualipa
Dua Lipa a fost o explozie de voie bună și culoare la gala BRIT Awards 2021, de unde a plecat și cu două trofee importante, cele pentru cea mai bună artistă solo și cel mai bun album (Future Nostalgia)
Artista a făcut un spectacol de zile mari la Brit Awards nu doar prin prestația artistică, ci și prin ținutele incendiare. Cântăreața a adus un omagiu legendar Spice Girls cu o ținută sută la sută britanică în timpul spectacolului. Pe covorul roșu a îmbrăcat o rochie unicat, galbenă, cu corset și trenă asimetrică, croită special pentru această ocazie de creatoarea britanică Vivienne Westwood. Forma decolteului a amintit de perioada secolelor XVII-XVIII, adus însă în prezent prin amploarea decupajului. Bijuteriile cu perle au păstrat eleganța de pe vremea Mariei Antoaneta, în timp ce în partea de jos, Dua a ales să-și dezvăluie picioarele lungi și sexy, puse în valoare de un dres cu portjartier.
